Prefectura Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 1.006 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 4.741 teste efectuate (din care 2.309 teste rapide). Cele mai multe cazuri noi sunt din Timișoara (512), Dumbrăvița (71), Giroc (61), Sânmihaiu Român (35), Moșnița Nouă (29), Lugoj (26), Ghiroda (20), Remetea Mare (19), Parța (13), Făget (12), Jimbolia (12), Săcălaz (12), Sânnicolau Mare (11) și Sânandrei (10). Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, 258 au vârsta sub 18 ani.
Precedenta zi cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19 raportate în Timiș a fost chiar ieri, cu 940 de cazuri, dintre care 495 în Timișoara. Ieri a fost consemnat însă și un record în ceea ce privește numărul de teste efectuate, 5.326.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 7,93 (7,13 ieri și 6,24 luni), în timp ce în Timișoara a ajuns la 10,42 (față de 9,27 ieri și 8,13 luni).
În 50 de localități din Timiș rata de infectare pe 14 zile este peste 3/1.000 locuitori. În alte 17 localități din Timiș coeficientul infectărilor pe ultimele 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este între 2 și 3.
De la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș au fost administrate 672.431 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV2. Numărul persoanelor vaccinate complet împotriva COVID-19, de la debutul campaniei și până în prezent, în centrele de vaccinare din județul Timiș este de 320.780. În total au fost administrate 102.345 doze de rapel Doza 3. Din totalul dozelor administrate până în prezent, s-a înregistrat un procent de 0,03% reacții post-vaccinale, de intensitate scazută spre moderată (155 reacții în total).
În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 191 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, dintre care 27 la Terapie Intensivă.
În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș ajunge la 1.887 de morți, de la începutul pandemiei.
DSP Timiș a anunțat astăzi că 14 focare (între care patru secții ale Spitalului Județean) sunt active și se află în supraveghere epidemiologică, după cum urmează:
LICEUL TEORETIC „Nikolaus Lenau” TIMIȘOARA – 25 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
LICEUL TEORETIC TEOLOGIC BAPTIST TIMIȘOARA – 10 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
COLEGIUL NAȚIONAL „Constantin Diaconovici-Loga” TIMIȘOARA – 20 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.30 TIMIȘOARA – 38 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
FOCAR POST TABARĂ DE SKI – 21 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
ONCOHELP TIMIȘOARA – 9 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
COLEGIUL NAȚIONAL BĂNĂȚEAN TIMIȘOARA – 12 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL JUDEȚEAN „Pius Brînzeu” TIMIȘOARA – 12 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.27 TIMIȘOARA – 3 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL „Dr. Karl Diel” JIMBOLIA – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere;
SPITALUL MUNICIPAL „Dr. Teodor Andrei” LUGOJ – 5 cazuri confirmate – Focar în supraveghere.
Autoritățile precizează faptul că în cazul focarelor din unitățile de învățământ este vorba despre una sau mai multe clase afectate, nu de întreaga unitate.