Ripensia a confirmat o nouă mutare. Juniorul sosit de la CFR Cluj...

Ripensia a confirmat o nouă mutare. Juniorul sosit de la CFR Cluj a semnat cu roş-galbenii

0
DISTRIBUIȚI

Ianis Mihart este oficial jucătorul Ripensiei. Tânărul este fiul lui Cornel Mihart, fostul jucător al lui Dinamo şi Astra, şi a fost ultima dată legitimat la campioana CFR Cluj. Iniţial părea că acesta va sosi sub formă de împrumut, dar Mihart jr. a semnat cu roş-galbenii o înţelegere valabilă pe un sezon şi jumătate.

Mihart (17 ani) s-a născut la Dr. Tr. Severin şi a crescut la AS Sport Kids, club deţinut de tatăl său, jucător cu peste 170 de meciuri în elită, şi evoluează în banda stângă a liniei mediane. Timp de două sezoane Ianis a fost apoi jucătorul celor de la CSU Craiova, trecând apoi anul trecut în curtea celor din Gruia, unde nu a stat aşadar foarte mult.

„Sunt bucuros că am ajuns la Ripensia și sper să confirm așteptările. Este o șansă mare pentru mine și sper să profit de ea. Am fost primit bine de colectiv, abia aștept primele meciuri. Primele impresii legate de Ripensia sunt pozitive, sunt convins că vom
avea un sezon bun!”, a spus Ianis Mihart, care a fost la Timişoara încă de la reunire.

Mihart este al doilea transfer al iernii pentru ripensişti, după vârful Nebojsa Ivancevic (Ptuj, Slovenia 2).


La Gara Mică au revenit de asemenea portarul Şt. Dobre (Clinceni) şi T. Călin (UTA), ambii din împrumuturi în Liga I.

Mâine, la Comloşu Mare, echipa pregătită de Florin Fabian dispută primul test al iernii, în compania divizionarei „D” din localitate. Jocul începe la ora 12.00. Programul anunţat de Ripensia la startul pregătirilor a mai suferit modificări. Astfel, după ce amicalul cu FCU Craiova a căzut, a fost anunţat şi primul nume de adversar ştiut din cadrul stagiului turcesc. E vorba de gruparea de ligă a treia din Rusia – FC Kazanka – echipa-satelit a celor de la Lokomotiv Moscova. În zona Antalya bănăţenii vor mai disputa trei jocuri.

UPDATE Roş-galbenii au anunţat că jocul de mâine se va disputa până la urmă de la ora 11.00, pe terenul sintetic din complexul de terenuri „Adrian Stoicov”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.