Bătaia de joc a autorităților – șofer din Timiș amendat că nu...

Bătaia de joc a autorităților – șofer din Timiș amendat că nu și-a transcris mașina, deși a fost programat peste termenul legal în care trebuia să facă operațiunea

5
DISTRIBUIȚI

Șoferii din Timiș au ajuns bătaia de joc a statului când vine vorba de înmatricularea mașinilor.


Vă reamintim că după ce DGA și procurorii au pus sub acuzare mai mulți angajați ai serviciului de înmatriculări din Timiș s-a instaurat haosul, programările făcându-se și după mai bine de trei luni de zile.

Așa a fost și cazul unui timișean care, în 8 noiembrie 2021, a cumpărat un Renault și tot atunci și-a făcut programare. Data stabilită – 22 februarie 2022. Ieri noapte, șoferul a fost oprit pentru un control de rutină și amendat pentru că nu și-a transcris mașina în termenul de 90 de zile.

”Clientul a încercat să îi explice agentului că săptămâna viitoare, marți, are programare pentru transcriere, a făcut-o în ziua când a cumpărat mașina, dar pe acesta nu l-a interesat, îndrumându-l către instanța de judecată. Absurd. La Arad sunt locuri a doua zi. În Timis e bătaie de joc. Am făcut sesizări la prefectură, m-au chemat în audiență la șeful de la Înmatriculări, dar degeaba. Atât s-a putut”, a declarat pentru PRESSALERT.ro, inginerul Adrian Pascariu, patronul unei firme de înmatriculări din Timișoara.

 

 

5 COMENTARII

  1. Intradevar, este ceva de neconceput,ce se întâmplă la Serviciul de înmatriculări Timiș!!!
    Sa nu fie în stare, sa asigure o înmatriculare, intr-un timp rezonabil?!
    Chiar nimeni nu se sesizează despre ce se întâmplă în Timiș?!
    Nu cred ca este o pb civilă, penală da!

    • Pai cine sa asigure?
      Avem PREFECT, SUBPREFECT in Timiș??
      Ii interesează doar sa pozeze pe la tot felul de evenimente mondene, în schimb sa facă ceva absolut necesar și legal, NU! Sunt niște impotenți:( administrativ.
      RUSINE !!!

  2. Daca programarea se face la timp si fara probleme dispare motivatia de a da ciubuc ca sa sari peste rand. Sunt zeci de ani de „traditie” aici, n-o sa ne dezradacinam asa, peste noapte.

  3. Oare nu sunt cadre sa-i înlocuiască pe delincvenți? Nu se vrea,cei de la conducere sunt dezinteresați. De ce sa nu fie haos și scandal. Pana când trebuie sa suportam?

  4. ….. mi-am cumparat mașina înmatriculată de Cluj in Iulie 2021… am programato imediat pt transcriere… numerele de Timiș le-am primit deabua în Octombrie….
    TRĂIM ÎNTR-O ȚARĂ PLINĂ DE PROȘTI… acolo sus la minister cineva trebuie sa fie incompetent total să accepte sistemul birocratic de la ghișeele de înmatriculări… un mod intenționat se complică lucrurile numai ca sa fie loc de dat șpagă….deșii au salarii de invidiat… Românu nu se mai satură de șpăgi niciodată
    EU IAȘ DA AFARA PE TOȚI AFARĂ DE LA STAT… AȘ DA PLĂCUȚE DE ÎNMATRICULARE LA BROKERII DE ASIGURĂRI… ȘI AR DISPĂREA INSTANTANEU ACEASTĂ MIZERIE DE LA GHIȘEE.

Dă-i un răspuns lui Stefan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.