Geo da Silva a lansat piesa „Bam Bam Boogie”, o melodie dance cu influențe de funk brazilian, care este promovată internațional prin casa de discuri spaniolă, Planet Dance Music.
Acesta dorește să celebreze, împreună cu toți prietenii și fanii, această piesă, printr-un clip și un dans original realizat de echipa Sonrisa Dance Center din Cluj, condusă de maeștrii dansului, Tirt Adrian și Tatiana, împreună cu echipa lor minunată. Clipul a fost organizat și produs de către Darius Mârza (Wonderland Cluj Resort) – partenerul oficial național al petrecerilor GeoDaSilva în colaborare cu Șuteu Călin Mihai de la Epic Film și a fost filmat la Sebeș în studiourile Schneider Productions, prin bunăvoința lui Eduard Schneider aka DJ Phantom.
„Ideea acestui proiect este un dans de grup simplu, pe care să-l dansăm la toate petrecerile noastre, dar de ce să nu recunoaștem că am dorit să exportăm petrecerea și vibe-ul acesta în toată țară cu ajutorul DJ-ilor, MC-ilor și tuturor entertainerilor evenimentelor private din România, dar și internațional, printr-o piesă antrenantă și plină de energie, așa cum este «Bam Bam Boogie», potrivită, sperăm, pentru filmările publicului nostru pe TikTok. De asemenea, anunț un concurs național, prin care publicul este invitat să posteze pe TikTok, cu HASHTAG-UL #BamBamBoogie, un filmuleț în care dansează pe piesa noastră, până în data de 10 aprilie, apoi noi vom lua toate clipurile și le vom monta într-un videoclip oficial ONLY FANS, urmând a fi postat internațional pe toate platformele video”, a spus Geo Da Silva.
Muzica și textul acestei piese au fost scrise de către Geo Da Silva, iar la orchestrație a fost ajutat de către Stefano Folegatti, respectiv producătorul italian Stephan F.
Înregistrările vocale au fost realizate în studioul DsPro Studio Timișoara iar mixajul și masterul final au fost realizate în Italia de către Stephan F cu ajutorul lui Jose Luis Bustos de la Planeta Mix Records Spania. Această piesă a fost lansată prin casa de discuri Planet Dance Music via Big Hit Production pe toate magazinele digitale și de streaming.
Geo Da Silva este unul dintre cei mai cunoscuți DJ și MC din România și este prezent în spatele pupitrului de mix pe scenele muzicale de peste 20 de ani, artistul originar din Timișoara reușind să surprindă de multe ori și prin energia pe care o transmite în calitate de MC. Printre colaborările internaționale s-au ținut lanț, colaborând cu faimoasele case de discuri naționale și internaționale: Cat Music România, Blanco y Negro și Planeta Mix Records Spania, Ministry Of Sound Germania și chiar Ultra Music America. Conform comunicatului de presă care anunță această nouă piesă, „Geo Da Silva mulțumește lui Dumnezeu pentru toată echipa frumoasă care a participat la acest proiect nou“.