Patru candidați în cursa pentru șefia Poliției Locale din Timișoara. Numele nu...

Patru candidați în cursa pentru șefia Poliției Locale din Timișoara. Numele nu au fost dezvăluite

0
DISTRIBUIȚI

Patru candidați au fost declarați admiși la proba selecției de dosare din cadrul concursului organizat de Primăria Timișoara pentru ocuparea funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara.

La acest concurs, primul desfășurat de la înființarea acestei direcții și până în prezent, s-au înscris inițial șase candidați, însă dosarele a doi dintre ei au fost respinse pentru că nu îndeplineau condițiile de vechime și de studii.


Numele candidaților nu au fost făcute pubilce, la cererea acestora.

„Este un concurs riguros pentru că ne dorim ca cel care va ocupa funcția de director al Poliției Locale Timișoara să reformeze instituția și să o aducă mai aproape de cetățean, să avem polițiști locali care ies mai des din birouri și ajung în cartiere, acolo unde sunt problemele reale ale oamenilor. Apoi, avem o mare provocare și în digitalizarea instituției, care să ușureze interacțiunea între poliție și cetățeni”, a spus, luni, primarul Dominic Fritz.

Cei patru candidați admiși în concurs vor susține, în 10 februarie, probele eliminatorii de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine și de testare a competențelor în domeniul tehnologiei informației. Ambele probe sunt eliminatorii. În data de 14 februarie, candidații admiși vor susține proba scrisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.