Primăria va asigura utilitățile viitoarei zonei de locuințe Ovidiu Balea din Timișoara

Primăria va asigura utilitățile viitoarei zonei de locuințe Ovidiu Balea din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara va asigura utilitățile de apă, canalizare, reţele electrice, gaz și telefonie necesare dezvoltării viitoarei zone rezidențiale Ovidiu Balea. Aceasta include cele 128 de terenuri puse la dispoziție gratuit de municipalitate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pentru construirea de locuinţe proprietate personală.

Astfel, proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Viabilizare Zona de Locuinţe Ovidiu Balea” va fi supus aprobării Consiliului Local Timișoara, în următoarea ședință de plen.

Terenul este situat în cartierul Mehala, fiind delimitat de străzile Lt. Ovidiu Balea, Grigore Alexandrescu şi linia ferată.

Lucrările propuse pentru viabilizarea zonei corespunzătoare celor 128 de parcele includ: introducerea şi asigurarea reţelelor de utilităţi, amenajarea carosabilului şi a trotuarelor, precum și amenajarea de zone verzi, piste pentru biciclete şi parcaje, acolo unde situaţia din teren permite.

Execuția acestui proiect va contribui, de asemenea, la îmbunătățirea calităţii mediului înconjurător, odată cu diminuarea surselor de poluare prin asigurarea unui sistem rutier corespunzător, precum şi a unui sistem de colectare şi scurgere a apelor de pe platforma străzilor.

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul „Viabilizare Zona de Locuinţe Ovidiu Balea” a fost realizat de SC ASSISTENT HB SRL din Timişoara.

Valoarea totală estimată a investiţiei este aproximativ 22,3 milioane de lei (TVA inclus).


Sursa de finanţare este bugetul local. Durata pentru execuţia lucrărilor proiectate este estimată la 20 luni.

Proiectul poate fi vizualizat aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=61681A92FF57F61EC22587F90046E17C

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.