
Ripensia a rămas fără tehnician după eşecu, scor 2-3, de pe teren propriu cu FC Braşov. Florin Fabian a ales să plece de la echipa timişoreană iar roş-galbenii urmează să anunţe staff-ul cu care vor încheia stagiunea.
„Ripi” a făcut azi anunţul oficial al despărţirii de Fabian (47 ani), antrenor sosit la finele lui octombrie la „Electrica”.
Antrenorul, citat de liga2.ro, şi-a motivat plecarea prin faptul că patronul Dumitru Mihu a anunţat jucătorii în ziua premergătoare partidei cu ardelenii că echipa urmează să fie înscrisă din vară doar în Liga 3.
„Ripensia Timișoara anunță încetarea colaborării cu antrenorul principal Florin Fabian.
Clubul nostru îi mulțumește tehnicianului pentru activitatea de la cârma echipei și apreciază implicarea și profesionalismul acestuia. Mult succes în continuare, Florine!
Altfel, clubul nostru va anunța în scurt timp staff-ul care se va ocupa de formația de seniori în perioada următoare”, se arată în comunicatul Ripensiei.
Altfel, clubul roş-galben organizează astăzi o conferinţă de presă în care se va vorbi probabil despre planurile viitoare.
Ripensia nu ar avea emoţii din punct de vedere sportiv în play-out-ul Ligii 2, clasându-se pe poziţia a 3-a a grupei B, cu 25 de puncte, la opt distanţă de braşoveni, aflaţi pe locul de baraj de supravieţuire.