Zeci de cetățeni din Bangladesh au încercat să iasă din țară ascunși...

Zeci de cetățeni din Bangladesh au încercat să iasă din țară ascunși într-un TIR cu electrocasnice

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră de la Nădlac II, județul Arad, au prins 31 de cetățeni din Bangladesh care încercau să iasă ilegal din țară ascunși într-un TIR care transporta electrocasnice.

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat joi pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean român, aflat la volanul unui TIR.


Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse electrocasnice pentru o firmă din Italia.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea cablul de prindere al prelatei secţionat şi lipit, sens in care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, în compartimentul pentru marfă al autovehiculului au fost descoperiţi ascunşi 31 de cetățeni străini.

Aceștia au fost duși la sediul Poliției pentru cercetări. Oamenii legii au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, care au intrat legal în ţară în baza documentelor personale valabile. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilior de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei cetățenii străini și trafic de migranți pentru șofer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.