CJ Timiș anunță că au început lucrările la Centrul de colectare legume-fructe...

CJ Timiș anunță că au început lucrările la Centrul de colectare legume-fructe de la Tomnatic

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a declarat, joi, că s-a pus piatra de temelie la Centrul de colectare legume-fructe din Tomnatic și se lucrează la fundație.

„Este un proiect important, demarat de administrațiile anterioare. Acum am intrat în faza de execuție pe teren a acestei investiții. În contextul actual geo-politic este un proiect cu o importanță cu atât mai mare, pentru că se prefigurează o criză agricolă, iar astfel de proiecte vor ajuta producătorii și consumatorii să obțină produse de calitate și care să fie depozitate în condiții specifice astfel încât recoltele să dureze mai mult timp”, a declarat Alin Nica.

Liderul CJT speră la finalizarea lucrărilor, conform contractului, într-un an, apoi să discute despre partea de operare a noului Centru de legume.

„Ne dorim ca acest Centru să fie operat chiar de producători, de o asociație de producători, îi îndemnăm să se asocieze și să formeze clustere astfel încât să își gestioneze această investiție pe care noi o punem la dispoziție, în mod corespunzător și să se preteze la obiectivele pe care și le-au stabilit, de a avea produse proaspete pe care să le livreze nu de pe câmp, ci din depozit.

Facilitățile pot fi folosite în funcție de nevoi.


Există spații mai mari și mai mici, există camere frigo acolo planificate și toate aceste facilități vor fi utilizate conform necesarului, de către producător și dorim să fie cât mai mulți care să folosească această facilitate

S-a pus piatra de temelie, se lucrează la fundație și sper ca anul acesta să terminăm această hală și să o dotăm cu ce este nevoie. Provocarea noastră este să o facem operațională și producătorii să profite de această oportunitate”, a mai precizat Nica.

Centrul de colectare legume-fructe din comuna Tomnatic este un proiect pilot în județul Timiș.

Investiția se ridică la 4,5 milioane de euro, iar banii provin din bugetul Consiliului Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.