Formația Orkid lansează noul album cu un concert special la Timișoara

Formația Orkid lansează noul album cu un concert special la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Formația Orkid va susține un concert special în orașul nostru, evenimentul fiind inclus în turneul de promovare al celui de-al patrulea material discografic, „In the Light We Are Safe”, care cuprinde 12 piese „în registre și stiluri foarte diferite, de la indie și shoegaze, la punk, post-metal și chiar black-gaze, unite de un fir narativ care se zbate între lumină și întuneric, între pace și demență, între extaz și disperare“, după cum spun membrii trupei despre acest disc.

„Albumul este un material la care am lucrat mai bine de 4 ani și pe care l-am înregistrat pe parcursul ultimului an la VdV Music Studio, avându-l ca producător pe Adrian Despot. Totodată, una dintre piese este o colaborare cu un prieten bun al nostru, care s-a mutat acum mulți ani în New York, Florin Draica (aka Depth Charge), și cu care am avut ocazia să lucrăm în vara asta la noi în studio“, a spus Vlad Ilicevici din partea formației.

Orkid a lansat primul LP – „Standing Still in the Dark” – în octombrie 2016, urmat de single-ul „Beasts Apart” în decembrie 2017, apoi de EP-ul (soundtrack) „Suruaika” în aprilie 2018 și single-ul „Daily Extinction” (noiembrie 2018), prima colaborare cu Adrian Despot ca producător, la VdV Music Studio.


EP-ul „Deraiat” este primul lor material în limba română și produsul care cimentează relația pe care trio-ul o are cu Adrian Despot, Sorin Pupe Tănase și VdV Music Studio, Orkid găsindu-și mood-ul și sound-ul ideal în această formulă de studio.

În ultimii ani, Orkid au susținut peste 100 de concerte, au cântat în deschiderea unor formații care le-au marcat existența încă de mici: Mogwai (Scoția), Death in Vegas (Anglia), Mono (Japonia), The Underground Youth (Anglia), dar și a celor mai populare formații autohtone – Vița de Vie, Șuie Paparude, Coma, Emil etc. Având în vedere faptul că doi dintre membrii trupei vin din zona producțiilor vizuale ( Vlad este de formare scenarist și regizor de film, iar Radu este animator și artist grafic), Orkid este un produs cinematic, care pune accentul și pe vizualuri animate, ilustrație și design. Cei trei membri ai formației sunt Vlad Ilicevici: chitare, synthuri, voce, Radu Pop: percuție, synthuri și Mihnea Dumitrescu: bass.

Concertul de lansare a noului album al trupei va avea loc vineri 15 aprilie de la ora 20 la Casa Tineretului din Timișoara, iar biletele costă 20 lei în avans și 30 lei la fața locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.