RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 49. Zelensky propune să-l dea rușilor pe Viktor...

RĂZBOI ÎN UCRAINA, ziua 49. Zelensky propune să-l dea rușilor pe Viktor Medvedciuk contra militari ucraineni UPDATE 6 Zelenski: „Polonia, Moldova și România vor deveni următoarele ținte dacă Ucraina va cădea”

0
DISTRIBUIȚI

UPDATE 6 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis miercuri un mesaj în limba engleză în care avertizează că, fără arme suplimentare din partea Occidentului, războiul va deveni „o baie de sânge fără sfârșit, care va răspândi mizerie, suferință și distrugere”. „Polonia, Moldova și România vor deveni următoarele ținte dacă Ucraina va cădea”, a avertizat Zelenski.

Vorbind în limba engleză, Zelenski a spus că Ucraina s-a apărat „mult mai bine decât a planificat” Rusia, însă aceasta încă are capacitatea de a ataca „nu numai împotriva Ucrainei”, scrie The Guardian.

„Rusia a început un război total împotriva Ucrainei în 24 februarie. Acum suntem în aprilie. Rusia s-a bazat că va cuceri Ucraina în cinci zile. Acel termen limită l-au stabilit pentru distrugerea țării și democrației noastre. Dar n-au avut nici cea mai mică idee cu ce urmau să se confrunte. Rusia nu a știut cât de mult ne prețuim libertatea. Ne-am apărat în fața lor mai mult decât au plănuit invadatorii. Am distrus mai mult armament și echipament rusesc decât au unele armate europene. Dar nu este suficient. Rusia încă are capacitate să atace – și nu doar Ucraina. Polonia, Moldova, România și statele baltice vor deveni următoarele ținte, dacă libertatea Ucrainei cade”, a avertizat Volodimir Zelenski, la mai bine de o lună și jumătate de la invazia Rusiei în Ucraina.

El a făcut un nou apel către occident să trimită Ucrainei armament, spunând că este nevoie de mai multe arme pentru a „salva milioane de ucraineni, precum și milioane de europeni”: „Avem nevoie de artilerie grea, vehicule blindate, sisteme de apărare aeriană și avioane de luptă”.

Președintele Ucrainei a insistat că Rusia „poate fi oprită doar de forța armelor” și „trebuie să se întâmple acum”.

Zelenski și-a încheiat videoclipul spunând: „Libertatea trebuie să fie înarmată mai bine decât tirania. Țările occidentale au toate motivele să ne ajute. Victoria finală împotriva tiraniei și numărul de oameni salvați depinde de ei. Înarmați Ucraina acum pentru a apăra libertatea!”.

UPDATE 5 Corpurile a peste 1.500 de soldaţi ruşi zac în morgile din Dnipro, mare oraş industrial din estul Ucrainei, a declarat miercuri adjunctul primarului, Mihail Lâsenko, citat de AFP.

„Avem astăzi în morgile din Dnipro peste 1.500 de soldaţi ruşi morţi, pe care nimeni nu vrea să-i recupereze”, a declarat responsabilul ucrainean într-un interviu pentru media de limba rusă Nastoiaşcee Vremea (un proiect comun al Vocii Americii şi RFE/RL).

El a lansat un apel mamelor din Rusia să vină să-şi ia acasă copiii, potrivit portalului Dnipro.info.

Trupurile soldaţilor zac în patru frigidere, nu au fost incinerate sau înhumate în gropi comune, în speranţa ca măcar unele mame să poată veni să-şi ia acasă fiii, a insistat primarul adjunct din Dnipro, remarcând:”Oricum ar fi, ei sunt copiii cuiva!”.

Autorităţile ucrainene sunt dispuse să ajute la transportarea corpurilor neînsufleţite ale soldaţilor ruşi în Rusia, a declarat Lâsenko.

UPDATE 4Ministerul Apărării ucrainean a transmis miercuri că „nu are informaţii” despre presupusa capitulare a 1.026 de puşcaşi marini în oraşul-port asediat Mariupol, aşa cum a susţinut partea rusă, transmite EFE.

„Nu avem cunoştinţă despre aceste informaţii”, a dat asigurări un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării ucrainean, într-un mesaj difuzat de portalul Kyiv Independent.

Ministerul Apărării rus a afirmat în raportul său de dimineaţă că 1.026 de militari ucraineni ai Brigăzii 36 de Infanterişti Marini au depus armele şi s-au predat.

UPDATE 3 Ucraina afirmă că apărătorii ucraineni ai orașului Mariupol își consolidează pozițiile, anunță CNN.

Consilierul prezidențial ucrainean Oleksiy Arestovych a declarat că, după o „manevră riscantă”, ultimii apărători rămași în orașul port asediat Mariupol au reușit să-și unească forțele.

Arestovici a declarat miercuri că „în Mariupol, în urma unei manevre riscante, unitățile Brigăzii 36 de pușcași marini independenți au pătruns pentru a [se alătura] regimentului Azov”.

Ambele unități au fost implicate într-o ultimă încercare de a rezista unei ofensive rusești împotriva orașului, care durează de mai bine de o lună.

„Asta se întâmplă când ofițerii nu-și pierd capul, ci mențin ferm comanda și controlul trupelor”, a declarat Arestovici, potrivit CNN.

Membrii unității de pușcași marini au postat marți o declarație video în care spun că vor rezista „până la sfârșit”, în ciuda faptului că sunt înconjurați de forțele rusești și că au rămas fără provizii.

Pe contul său de Facebook, Arestovici a declarat că regimentul Azov a „primit întăriri substanțiale (…) brigada 36 a evitat înfrângerea și a primit oportunități serioase suplimentare, de fapt, a obținut o a doua șansă”.

Arestovici a susținut că „apărătorii orașului, acum împreună, și-au întărit serios zona de apărare”.

Apărătorii orașului au luptat pentru a ține sub control părți ale portului și o fabrică uriașă de oțel care se află la periferia estică a Mariupolului.

Armata rusă a anunțat miercuri, într-o declarație, că 1.026 de pușcași marini ucraineni, inclusiv 162 de ofițeri și 47 de femei, s-au predat în apropiere de combinatul siderurgic din Mariupol, afirmație care nu a putut fi verificată.

Rusia a făcut propagandă în jurul bătăliei pentru Mariupol, susținând că a cucerit poziții cheie în oraș, chiar dacă forțele ucrainene au continuat să reziste.

UPDATE 2 ONU anunță că cel puțin 1.892 de civili au murit în Ucraina de la începutul războiului

Cel puțin 1.892 de civili au fost uciși și 2.558 au fost răniți de la începutul războiului din Ucraina, în februarie, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Pe lista cu decese confirmate sunt 478 de bărbați, 308 femei, 30 de fete și 52 de băieți.


De asemenea, sunt 71 de copii și 953 de adulți al căror sex este încă necunoscut, a precizat marți, într-un comunicat, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).

„Cele mai multe dintre victimele civile înregistrate au fost cauzate de utilizarea de arme explozive cu o zonă de impact largă, inclusiv bombardamente cu artilerie grea și sisteme de rachete cu lansare multiplă, precum și raiduri aeriene și cu rachete”, au explicat cei de la ONU

Cifrele reale ale victimelor ar putea fi considerabil mai mari din cauza întârzierii rapoartelor din unele LOCURI. Printre acestea este și orașul asediat Mariupol din sud-estul Ucrainei.

Biroul Procurorului General al Ucrainei a raportat un număr din ce în ce mai mare de decese în rândul copiilor. Într-o declarație de miercuri, acesta a afirmat că 191 de copii au fost uciși și peste 349 răniți de la începutul invaziei rusești.

UPDATE 1 Rapoartele și imaginile din satelit sugerează că Rusia adună trupe și echipamente în cel puțin trei locuri de la granița cu Ucraina: Regiunile Belgorod și Voronej, precum și în jurul orașului Matveev Kurgan din sud, relatează BBC.

În interiorul Ucrainei, Rusia își consolidează operațiunile în jurul orașului Izyum și se pregătește să avanseze spre sud pentru a cuceri Slovyansk, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.

De acolo, trupele ruse ar putea să avanseze spre est sau sud-est pentru a încercui un contingent de forțe terestre ucrainene.

În cazul în care Mariupol cade, forțele rusești ar putea începe să avanseze spre nord pentru a finaliza încercuirea unui grup mai mare de trupe ucrainene.

Unele dintre cele mai experimentate și mai bine echipate unități ucrainene se află în est.

Acestea sunt puternic ancorate în poziții cheie, iar analiștii spun că trupele ruse ar putea avea dificultăți în a le angaja.

Știrea inițială

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus miercuri să îl schimbe pe Viktor Medvedciuk, un politician pro-rus de rang înalt, cu prizonieri de război deținuți de forțele ruse, scrie Reuters.

Într-un discurs ținut la primele ore ale dimineții, el a declarat că este „important ca forțele noastre de securitate și forțele militare să ia în considerare o astfel de posibilitate”.

Marți, serviciile de securitate ucrainene au declarat că l-au arestat pe Medvedciuk, care este cel mai apropiat și mai influent aliat al președintelui Vladimir Putin în Ucraina.

Viktor Medvedciuk se afla în arest la domiciliu pentru suspiciune de trădare, dar a fugit la câteva zile după invazia rusă. Medvedciuk, care spune că Putin este nașul fiicei sale, a negat acuzațiile. O fotografie distribuită pe rețelele de socializare pare să-l arate cu un aspect dezordonat, în cătușe și purtând uniformă militară.

Oficialii ucraineni l-au invitat pe cancelarul german Olaf Scholz la Kiev după ce au exclus o vizită a preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier, transmite miercuri dpa.

„Am comunicat faptul că preşedintele meu şi guvernul ar fi foarte fericiţi dacă cancelarul Olaf Scholz ar vizita Kievul”, a declarat marţi seara ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik, pentru posturile de televiziune ProSieben şi SAT.1.

Vizita cancelarului german ar trebui, în viziunea ucraineană, să se concentreze asupra modului în care Germania poate ajuta Kievul cu arme grele în lupta împotriva Rusiei.”Preşedintele meu aşteaptă cu nerăbdare asta”, a afirmat Melnik.

Ambasadorul Ucrainei a precizat deja în weekend că la Kiev se aşteaptă o vizită a cancelarului Scholz şi nu a preşedintelui Steinmeier, al cărui rol ca şef al statului este în mare parte unul ceremonial.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, şi preşedintele SUA, Joseph Biden, au evidenţiat, marţi, importanţa intensificării asistenţei militare şi economice destinate Ucrainei şi au pledat pentru aplicarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei.

„Premierul Boris Johnson a discutat în această după-amiază cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Premierul Johnson l-a informat pe preşedintele Biden despre recenta sa vizită la Kiev şi s-a declarat impresionat de forţa şi determinarea preşedintelui Zelenski. Liderii au discutat despre necesitatea accelerării asistenţei pentru Ucraina, inclusiv prin suplimentarea susţinerii militare şi economice, în contextul în care forţele militare ucrainene se pregătesc pentru un nou asalt rus în estul ţării”, anunţă Guvernul de la Londra, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial.

Boris Johnson a salutat „contribuţia militară colosală” a Statelor Unite în Ucraina şi a oferit detalii despre noile măsuri britanice de asistenţă, inclusiv prin trimiterea de rachete antinavă şi vehicule militare, care vor ajunge în Ucraina în următoarele zile şi săptămâni.

Boris Johnson a pledat pentru „un angajament pe termen lung” al comunităţii internaţionale pentru Ucraina, „pentru a asigura realizarea din nou a viziunii poporului ucrainean pentru libertatea ţării”, iar liderii Marii Britanii şi Statelor Unite au discutat despre modalităţile de a reuşi acest lucru în colaborare cu aliaţii.

De asemenea, Boris Johnson şi Joseph Biden „au stabilit să continue eforturile comune pentru intensificarea presiunilor economice asupra lui Putin şi pentru a opri decisiv dependenţa occidentală de petrolul şi gazele din Rusia”, subliniază Downing Street

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.