Polițiștii locali din Timișoara au sancționat, în aceste zile, două terase pentru gălăgia făcută la ore târzii, specificând că „legislația interzice ascultarea de muzică la intensitate ridicată, pe timp de noapte”.
„În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:00, polițiștii locali s-au deplasat în zona Steaua, ca urmare a unei sesizări prin care se semnala faptul că un cetățean a uitat și că este mijlocul săptămânii și că este o oră atât de târzie și a dat drumul la muzică foarte tare producând un real disconfort vecinilor.
Cel în cauză a fost identificat și sancționat cu 1.000 lei, conform Legii 61/1991 republicată. La scurt timp, a fost semnalată o altă situație asemănătoare în zona centrală, la societatea comercială River Fun Garden, de pe Bdul Vasile Pârvan, unde muzica la intensitate ridicată deranja locuitorii din zonă. Și în acest caz polițiștii locali au aplicat o sancțiune de 1.500 lei reprezentanților terasei”, a transmis Poliția Locală Timișoara.
Polițiștii locali au aplicat în ultimele luni, în special odată cu încălzirea vremii, un număr de 81 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice care au deranjat locuitorii din vecinătate prin muzica dată la maxim pe timp de noapte.