Mare magazin evacuat din cauza unui incendiu UPDATE Focul a fost stins

Mare magazin evacuat din cauza unui incendiu UPDATE Focul a fost stins

0
DISTRIBUIȚI

Un apel la 112 a pus în alertă echipele de intervenție, care s-au deplasat de urgență în zona Grădiște din Arad, unde un container pentru depozitarea cartoanelor a fost cuprins de flăcări, existând pericolul ca incendiul să se extindă la magazinul Mömax alăturat.

La fața locului s-au deplasat forțe și mijloace ale Detașamentului de pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, descarcerarea ușoară și un echipaj SMURD, încadrate cu 15 salvatori.

„La ajungerea forțelor de interventie, incendiul se manifesta la un container pentru depozitarea cartoanelor, situat in spatele magazinul, cu posibilitate de extindere la magazin. Incendiul a fost localizat prompt, în aproximatv 5 minute de la ajungerea echipajelor, limitând astfel propagarea. Persoanele aflate în interiorul magazinului au fost evacuate de personalul propriu, înainte ca forțele de interventie să ajungă. Au fost evacuați aproximativ 20 de clienți, iar angajații magazinului (nouĂ persoane), s-au autoevacuat”, a transmis ISU Arad.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit un atac de panică.

UPDATE „Incendiul a fost lichidat.


Au ars cartoanele depozitate în container iar ușa de aprovizionare din spatele magazinul a fost degradată. Datorită promptitudinii și profesionalismului pompierilor arădeni, magazinul a fost salvat. Cauza de producere a incendiul este în curs de stabilire”, a transmis ISU Arad.

Sursa foto: ISU Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.