S-au decernat premiile festivalului „Ceau Cinema!”

S-au decernat premiile festivalului „Ceau Cinema!”

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Duminică seară, la Grădina de Vară „Capitol”, s-au decernat premiile ediției a noua a festivalului Ceau Cinema! Trofeul Ceau, Cinema „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 de euro s-a acordat  filmului „Great Freedom” / „Marea libertate”, regizat de Sebastien Meise, pentru relevanța sa categorică cu privire la tema ediției de anul acesta, libertatea.

Cristina Groșan și Eugen Jebeleanu, cei doi jurați de anul acesta, au oferit următoarea motivație pentru alegerea lor: „Evocând atrocitățile din trecutul recent al unei țări din Europa în care homosexualitatea era condamnată cu ani grei de închisoare, filmul laureat de anul acesta este un manifest cinematografic despre iubire sub forma unui strigăt extrem de dureros al unor oameni reduși la tăcere. Dar oare câte povești nespuse pe acest subiect ascunde istoria recentă a României? Calitatea scenariului, dinamica imaginii, claritatea montajului, actoria impecabilă a distribuției, complexitatea regiei și multe alte aspecte fac din acest film un adevărat chef d’oeuvre”.

Juriul Ceau, Cinema! a ținut să acorde și un premiu special actriței Elisheva Weil pentru rolul Avishag din filmul israelian „All Eyes Off Me’/ „Ia-ți ochii de pe mine”, regizat de Hadas Ben Aroya: „Navigând cu o naturalețe dezarmantă între forță și vulnerabilitate, tandrețe și pasivitate, performanța actriței trasează noi limite ale intimității pe marele ecran.”

Această mențiune specială a fost prezentată pe scenă tot de o tânără actriță, timișoreanca Ana Indricău. Publicul și-a ales la rândul lui favoritul , premiul fiind câștigat de filmul polonez “Nu lăsa urme”, de Jan P. Matuszynki. Gala de închidere a fost prezentată de actrița Jasmina Mitrici și a fost urmată de proiecția filmului francez „Portocale sângerii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.