În premieră pe „micile ecrane”, CSC Dumbrăviţa a cedat acasă cu CSA...

În premieră pe „micile ecrane”, CSC Dumbrăviţa a cedat acasă cu CSA Steaua. Alb-verzii au avut doi eliminaţi

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Captură Digi Sport

CSC Dumbrăviţa a pierdut cel mai mediatizat meci din istoria echipei, cel din runda a 4-a a Ligii 2, cu CSA Steaua. Pentru prima dată în istorie alb-verzii şi arena „Ştefan Dobay” a fost în atenţia naţională, partida fiind televizată, dar fără noroc pentru gazde. A fost un sec 0-3 (0-2) în ciuda strădaniilor elevilor lui Cosmin Stan, mare parte şi din cauza eliminărilor, prima, mai timpurie, la Răzvan Ghinescu.

Altfel, dumbrăviţenii nu s-au făcut de râs, băieţii lui Stan au încercat, cât s-a putut, să joace pe jos, combinativ. Din păcate pentru ei după o minge respinsă greşit, Ştefan Pacionel a prins un şut bun în dreapta lui Trifon şi s-a făcut 0-1 încă din minutul 13. Mai mult, arbitrul arădean Mircea Ardelean a început devreme să împartă cartonaşe galbene. Unul indicat mai uşor la Ghinescu avea să-i coste scump pe timişeni. Mijlocaşul stânga l-a faultat în minutul 28 pe Adrian Popa şi a văzut şi al doilea „galben”, implicit şi cartonaşul roşu. Imediat, bucureştenii au mai lovit o dată, prin nou sositul Dragoş Gheorghe (32), marcator cu capul la centrarea lui Drăghici.

La pauză, tehnicianul bănăţean poate a exagerat, a schimbat „o linie”, patru jucători deodată. Dar unul dintre tinerii abia intraţi a adâncit problema primei părţi. Toma Bodri putea fi eliminat pentru două „galbene” în doar un minut (48). Nu s-a astâmpărat după primul şi a mai văzut un avertisment „decisiv” în minutul 68 pentru o simulare în careul advers.


Dumbrăviţa a rămas astfel cu doi oameni în minus şi şanse spre zero de a mai scoate ceva din meci. Cei de la CSA Steaua nu s-au avântat însă nici ei în ofensivă. Abia în minutul 88, fundaşul Stephan Drăghici a decis că „dă bine” şi un gol în repriza secundă, astfel că a urcat bine, a combinat cu un coleg şi le-a arătat atacanţilor cum se face cu „un pas” pe lângă Trifon de 0-3.

Dumbrăviţa rămâne astfel cu patru puncte după patru runde şi are parte de o deplasare dificilă la Buzău, luni, 5 septembrie, de la ora 16.30). CSA Steaua a acumulat şapte şi rămâne în prima parte a tabelei, inutil oricum, ca şi amfitrionii „militarii” nu au drept de promovare, fiind susţinuţi din fonduri publice.

Totuşi, nu s-a jucat „la ţară”

Greu de spus cât public a fost la teren, s-a stat şi după gard în vreo două-trei rânduri, chiar şi… pe jos. Probabil peste o mie de oameni. Rămâne ca mai marii acestui judeţ (autorităţi locale/judeţene) să se mai gândească (în privinţa arenei „Dan Păltinişanu” mai ales, închisă cu uşurinţă în condiţiile neputinţei lor de a construi o arenă decentă) dacă e în ordine ca cineva care vede un joc disputat practic tot în zona Timişoarei să aibă impresia că văd imagini „de la ţară”.

În ciuda condiţiilor spartane, terenul fiind unul dintre, dacă nu cel mai prost din eşalon, organizatorii merită toate laudele, căci au reuşit inclusiv să monteze o mini-tribună în partea opusă celor „clasice”. Acolo au stat fanii Stelei, care nu de puţine ori au lansat trivialităţi la adresa Timişoarei, ştiută fiind şi prietenia cu UTA a roş-albaştrilor, o parte a publicului a răspuns, inclusiv cu un ironic „Gigi Becali” repetat în partea a doua. Fanii oaspeţilor au stat cocoţaţi inclusiv pe schela unui car TV al celor Digi.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Bura-Koț (70, Ad. Ungureanu), Zurbagiu (cpt.), C. Toma – Grancea (46, Curea), An. Olaru (46, Grigoriu), I. Tănase, Martinov, Ghinescu – L. Bodri (46, T. Bodri), P. Simon (46, D. Popa). Antrenor: Cosmin Stan.

CSA Steaua: Dincă – S. Drăghici, Walace, Al. Sabău, Corbu (72, Al. Sima) – Ad. Popa (64, Bodișteanu), Șt. Pacionel, Balgiu, D. Gheorghe (56, Enceanu) – A. Trică (64, Chunchukov), Chipirliu (cpt.; 72, E. Pacionel). Antrenor: Daniel Opriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.