Scandal pe stradă la Timișoara. Mai mulți tineri s-au luat la bătaie...

Scandal pe stradă la Timișoara. Mai mulți tineri s-au luat la bătaie în miez de noapte

1
DISTRIBUIȚI

Două grupuri de tineri s-au luat la bătaie în noaptea de luni spre marți, în zona Circumvalațiunii din Timișoara, întâi în parcarea unui supermarket, apoi chiar în intersecția Circumvalațiunii cu Gheorghe Lazăr.

„La data de 30 august, în jurul orei 01:45, polițiștii și jandarmii timișoreni au fost sesizați să intervină la o altercație între mai mulți tineri, ce a avut loc în parcarea unei societăți comerciale de pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara.


Ulterior, aceștia s-au urcat în autovehicule, iar la intersecția străzilor Circumvalațiunii cu Gheorghe Lazăr, cele două autovehicule au fost implicate într-un accident soldat cu pagube materiale, unde conducătorii auto au continuat altercația”, a transmis IPJ Timiș.

La fața locului a fost găsit un conducător auto, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”.

Totodată, polițiștii Secției 4 Timișoara au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului și pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Foto: Arhivă

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.