
Un puşti crescut de CSC Dumbrăviţa a atras atenţia grupării din elită aflată în colţul opus al ţării. Eduard Nedescu a fost transferat de Farul Constanţa, clubul patronat de Gică Hagi care înregimentează talente din toată ţara de la o vârstă fragedă.
Nedescu va împlini în decembrie doar 13 ani! Cu toate acestea, jucătorul ar fi deja „specializat pe postul de mijlocaș stânga, dar poate evolua și ca atacant”, conform cscdumbravita.ro.
El a început fotbalul la vârsta de opt ani, evoluând până acum, la nivel juvenil, doar la Dumbrăvița, mai arată sursa citată. El s-a remarcat în competiţia juvenilă naţională organizată de FRF sub numele de Cupa Satelor şi pe care echipa comunei timişene a câştigat-o.
„Sunt foarte fericit pentru el, pleacă la cea mai mare academie din țară. Pentru el e un lucru benefic, chiar merită acest pas. Ne bucurăm că domnul Hagi ia jucători de la noi, e un lucru extrem de benefic pentru club. Băiatul chiar e fixat pe fotbal, chiar dacă are școală dimineața de la 8, se trezește la 6 zilnic și face câte 1.000 de abdomene. E un pachet de mușchi, muncește foarte mult, e conștiincios și are acea mentalitate sănătoasă, conform căreia munca doboară orice valoare individuală. Când cea mai mare academie din țară ia un jucător de la grupa mea, îmi dă speranțe pentru viitor că sunt pe drumul cel bun în cariera mea de antrenor… A fost chemat la o selecție pentru grupa de 2009 de acolo și i-au spus direct că rămâne acolo, că e ceea ce caută ei. Nu au mai așteptat să vină după ce începe școala. El acolo va avea toate condițiile: cazare la hotel, mese, va învăța la școala cu care colaborează cei de la Academie”, a spus Adrian Ştefan, antrenorul său de la Dumbrăviţa care până nu demult îmbrăca tricoul alb-verde la nivelul „C”-ului.
„Clubul nostru îi urează mult succes în noua aventură lui Eduard Nedescu! Sperăm ca realizarea lui să fie un exemplu pentru toți copiii din centrul nostru juvenil”, se mai arată pe pagina CSC Dumbrăviţa, grupare care a promovat anul acesta în Liga 2, unde a adunat patru puncte în primele patru runde.