Zi nefastă pentru echipele timișene din Liga 2: înfrângeri pe linie pentru...

Zi nefastă pentru echipele timișene din Liga 2: înfrângeri pe linie pentru Dumbrăvița, Politehnica și Ripensia

0
DISTRIBUIȚI

Echipele din Timiș care evoluează în eșalonul secund al fotbalului românesc și-au jucat astăzi la aceeași oră meciurile din etapa a doua a campionatului.

Ripensia Timișoara – Unirea Slobozia 1-2

Oaspeții au deschis scorul rapid pe arena „Electrica” din Timișoara, în minutul 3, prin Ciprian Rus. Jumătate de oră mai târziu, Unirea Slobozia își dubal avantajul prin Christ Afalna. Alex Piftor, introdus pe teren cu doar două minute mai devreme, reduce din diferență pentru Ripensia în minutul 58, însă gazdele nu au reușit să egaleze până la final și rămân astfel cu 0 puncte după primele două etape.

Ripensia: Toroc – Zamfirescu, Țieranu, Lalic, Fridrich – Stoi (Vermeșan ’81), Vidrăsan, Călin (Piftor ’56) – Mogoș, Gavra, Mitrov (Mihart ’90+2). Antrenor: Robert Ivan.

Unirea Slobozia: Contra – Ibrian, Dinu, Perju, Toma – Coadă (Lazăr ’86), Ekollo (Prejmerean ’62) – Boțogan (Dorobanțu ’78), Silaghi (Bolohan ’62), Afalna – Rus (Golda ’62).


Antrenor: Constantin Enache.

CSC Șelimbăr – Politehnica Timișoara 4-0

Alb-violeții nu au dat în niciun moment emoții echipei sibiene care joacă la Râmnicu Vâlcea. Șelimbăr a deschis scorul în minutul 13, prin Natea, iar Alexandru Ciocâlteu a reușit o dublă în prima parte a reprizei secunde. Scorul final a fost stabilit din penalty de Alex Luca, în minutul 90, după ce Oanea fusese eliminat pentru faultul comis în postură de ultim apărător.

CS Comunal Șelimbăr: Mitrovic – Arhirii, Natea (Vișa ’86), Dandea, Monea, Boboc (Curtean ’60), Luca, Oct. Ursu, Buzan (Riza ’76), Ciocâlteu (D. Ursu ’85), Gele (Cîrstean ’85). Antrenor: Eugen Beza.

Poli Timișoara: Murariu – Oanea, Tsvetkov, Germinio, Taub, Bîrnoi, Plantak (Pană ’46), Bătănași (M. Andone ’79), Zaluschi (Milea ’46), Mudrazija, Pureca. Antrenor: Bogdan Andone.

CSC Dumbrăvița – Unirea Dej 1-2

Primul meci de Liga 2 găzduit de Dumbrăvița nu a mers chiar cum și-au dorit gazdele. Unirea Dej a deschis scorul în minutul 13, prin Cocian. Cu 10 minute înainte de finalul partidei, Grigoroiu a egalat pentru CSC Dumbrăvița, însă oaspeții au replicat imediat prin Greu, care a înscris în minutul 82 și a stabilit scorul final.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu, Toma, Olaru, Tănase, Grancea, T. Bodri, L. Bodri, Simon, Popa. Antrenor: Cosmin Stan.

Unirea Dej: Railean – D. Pop, Burdeț, Gîț (Roș ’60), Dav. Maftei, Ad. Pop (Militaru ’60), Chira, Cocian (Greu ’74), Frăsineanu (Blaj ’54), Al. Pop, Vl. Bogdan (Fulga ’46). Antrenor: Dragoș Militaru. Rezerve: Mikloș – Amariei, Bain, Ilan, Sg. Sabău, Curea, Ad. Ungureanu, Ad. Grigoriu, Pașcalău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.