
Victoriile „leilor” în competiţia regional-continentală au adus şi premii individuale.
Pentru acelaşi jucător. Extrema Nikola Gajic, de la SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a fost desemnat cel mai bun baschetbalist din Alpe Adria Cup în lunile septembrie şi octombrie, perioadă în care bănăţenii au obţinut trei succese în grupa lor.
Gajic (31 ani) a avut medii de 15.0 puncte, 9.3 recuperări, 3.3 pase decisive și 1.3 intercepții, în cele trei partide, cu Spišskí Rytieri, Zabok şi Rogaska.
„Este un premiu individual, dar coechipierii m-au ajutat să-l obțin și le sunt recunoscător”, a declarat Nikola Gajic.
SCM-ul, debutant în Alpe Adria Cup, ocupă locul 1 în Grupa D. Următorul joc în această competiţie va fi pe 12 noiembrie, pe teren propriu, cu croații de la KK Zabok.