Tabără îi cere lui Laţcău să le ceară scuze liberalilor. Care este...

Tabără îi cere lui Laţcău să le ceară scuze liberalilor. Care este motivul

2
DISTRIBUIȚI

O nouă zi, un nou atac între cei aflaţi la conducerea Primăriei Timişoara. Cosmin Tabără îl acuză pe celălalt viceprimar, Ruben Laţcău, de „comportamentul necolegial” și „total nepotrivit” după dezacordurile de ieri din şedinţa CL, precum şi de faptul că a minţit în privinţa măririi taxelor locale.

„Două lucruri importante s-au întâmplat ieri, la ședința Consiliului Local Timișoara”, a spus Cosmin Tabără.


„1) PNL a reușit să oprească dublarea taxelor așa cum voia USR, prin amendamentul care vizează doar aplicarea unei indexări cu 5,1%. Îi mulțumesc colegului Ștefan Sandu pentru susținerea proiectului. 2) Am văzut încă o dată adevărata față a celor care conduc Timișoara vremelnic. Aroganța nu mai are limite, iar în unele cazuri respectul lipsește cu desăvârșire. Este inadmisibil ca dl Lațcău, din calitatea sa de viceprimar, să îndemne un coleg consilier „să bage sticla în frigider” doar pentru că nu este de acord cu el. Mai mult, este halucinant să spui că „nu se mărește nicio taxă”, atunci când de fapt unele dintre acestea ar fi urmat să se dubleze sau chiar să se tripleze”, a continuat viceprimarul.

Tabără a subliniat ce aşteaptă de la vceprimarul userist scuze: „Îi solicit dlui Ruben Lațcău să își prezinte public scuzele pentru comportamentul necolegial și total nepotrivit care tinde să devină deja un obicei de a-i trata pe cei care îndrăznesc să își exprime dezacordul față de unele proiecte. Dle Lațcău, nu asta le-ați promis timișorenilor!”.

2 COMENTARII

  1. Bine că v-aţi prins cine sunt Usr-iştii la 2 ani după ce i-aţi votat… voi sau securiştii. Nimeni nu le face opoziţie, cu excepţia bătrânului Sandu, a lui Iliescu şi slab Tabără sau ,,tata puzurilor”. Prin asta aleşii Timişoarei demonstrează că nu lucrează pentru cei care i-au ales.

Dă-i un răspuns lui holtei Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.