DRDP Timișoara avertizează șoferii din vestul ţării în legătură cu un transport cu gabarit depăşit care va traversa judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin în această săptămână.
„În perioada 31 ianuarie – 6 februarie se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: PTF Nădlac 2 – A1 – A6 – Varianta de Ocolire Lugoj – DN 6 – Varianta de Ocolire Caransebeș – DN 6 – Varianta de Ocolire Drobeta Turnu Severin – Drobeta Turnu Severin.
Vehiculul transportă o confecție metalică. Lățimea maximă a vehiculului este 3 metri, masa totală 110,6 tone, lungime 28 metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic”, se arată în comunicat.