Polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au reținut ieri un bărbat, în vârstă de 19 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt calificat.
„În fapt, la data de 17 ianuarie 2023, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat ar fi încercat să sustragă mai multe articole de îmbrăcăminte, în valoare de 2.125 de lei, dintr-un magazin din incinta centrului comercial situat pe strada Piața Consiliul Europei din municipiu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție pentru audieri”, a transmis IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.