Ripensia şi-a completat lotul extrem de întinerit în iarnă, cu mijlocaşul Paul Nistor, care a evoluat în prima parte a sezonului la divizionara „C” Minerul Ocna Dej.
Roş-galbenii nu se află la primul transfer dintre jucătorii testaţi în această perioadă.
La fel ca Vlad Moraru sau Octavian Cracea, Nistor a evoluat în teste înainte de a semna cu ripensiştii. Născut în 3 august 2001 (22 ani), el a semnat doar până în vară cu „Ripi”.
Clujeanul Nistor poate evolua ca mijlocaş central sau lateral şi a crescut la juniorii lui CFR Cluj, apoi a trecut la Minaur Baia Mare şi Oțelul Galați, din lotul căreia a făcut parte la promovarea în Liga 2 în vara anului 2022. În prima parte a sezonului actual, a evoluat în Liga 3, la Minerul Ocna Dej, unde a înregistrat 13 apariţii în campionat, fără a marca.
Nistor a venit liber de contract la Ripensia, care a totalizat şase sosiri împreună cu I. Rus (împrumut CFR Cluj), Patrick Andreaş, pentru 20.000 de euro de la UTA, Caius Lungu (Pobeda), Octavian Cracea (ex-Poli Iaşi) şi Vlad Moraru (Zalău).
Sâmbătă, de la ora 11, pe „Electrica”, Ripensia dă piept cu Unirea Dej, timişorenii au 16 puncte strânse în primele 16 runde ale Ligii 2.