Trupa timișoreană Melting Dice revine în fața fanilor: „Ne-am dorit mult...

Trupa timișoreană Melting Dice revine în fața fanilor: „Ne-am dorit mult ca acest an plin să înceapă acasă, cu un concert într-un loc unde se cântă în mod constant și cu bilet de intrare“

0
DISTRIBUIȚI
Melting Dice

Formația timișoreană Melting Dice va susține primul concert din 2023 la Timișoara la sfârșitul acestei săptămâni, evenimentul urmând să beneficieze de o deschidere cu un performance acustic al lui Ioan Popovici.

„Anul 2023 va fi unul extrem de plin pentru trupa noastră, urmează să lansăm patru single-uri, să definitivăm un setlist electronic, să cântăm în foarte multe orașe și la multe festivaluri unde ne este dor să revenim sau abia așteptăm să ajungem pentru prima dată. Toate astea înaintea primăverii 2024, când vom scoate cel de-al treilea material discografic MeltingDice. Și ne-am dorit mult ca acest an plin să înceapă acasă, dar nu oricum, ci cu un concert „old school” cum l-am numit noi, adică un concert într-un loc unde se cântă în mod constant și cu bilet de intrare. Manufactura este la acest moment locul în care se poate cânta în Timișoara și ne bucurăm să revenim aici după mai bine de cinci ani.

Am pregătit câteva surprize pentru vineri seara, vom introduce după mult timp unele piese mai vechi, lăsate în afara concertelor noastre din ultima vreme, chiar dacă acestea sunt reinterpretate suntem convinși că cei care știu melodiile le vor recunoaște și se vor bucura de abordarea pregătită.


Vom cânta inclusiv piesa „Ochi în ochi” următorul nostru single ce va fi lansat pe 3 martie, însoțit de un videoclip. Sperăm să ne vedem cu cât mai multă lume, obișnuiți ai concertelor MeltingDice și cu oameni care ajung prima dată la o cântare de-a noastră“, spune Bogdan Cotîrță, solistul formației.

Trupa de rock alternativ Melting Dice s-a înființat în Timișoara în toamna anului 2014, având în componența inițială patru membri: Flavius Vutan (chitară), Sorin Ghiniță, (tobe), Dani Șimon (bas), Bogdan Cotîrță (chitară și voce) Anul 2015 a însemnat pentru Melting Dice primele festivaluri și concerte proprii, iar în primăvara anului 2016 trupa a lansat primul videoclip pentru piesa “Inert”. În 2017 apare primul album: ”Cord Cablu Creier”, iar în 2020 se lansează cel de-al doilea material discografic, EP-ul „Mat deschis”. Tot în 2020, locul lui Dani Șimon la bas este luat de Adolf Vegh, iar Flavius Vutan părăsește trupa. In 2021 trupa a funcționat în formula de trio, iar din 2022 a revenit la una de cvartet, componența actuală fiind cu Bogdan Cotîrță (voce si chitara), Sorin Ghiniță (tobe), Alfred Paroș (bas) și Cristi Paroș (clape).

Membru al Effect band și mai apoi al Flare și Flarehead, Ioan Popovici pornește un nou proiect muzical, cu piese proprii și multă energie rock alături de Alin, tobarul cu care împarte scena de mai bine de 15 ani. Despre puterea de a te expune, despre o prietenie nemărginită cu greșeala și eșecul care, paradoxal devin profesori și prieteni buni, despre neobosita repetare până la reușită, despre simplu și despre „be like water”, este ceea ce găsim la piesele lui Ioan Popovici.

Concertul Melting Dice și Ioan Popovici va avea loc vineri 10 februarie de la ora 20 la Manufactura în Timișoara, iar biletele de intrare costă 30 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.