
Politehnica Timişoara a reuşit să câştige singurul ei test „internaţional” al iernii, după cele două eşecuri acasă cu divizionarele „C” din Zalău şi Hunedoara. Jucat azi peste graniţă, în Banatul sârbesc, duelul cu OFK Vârşeţ (divizionară secundă clasată pe 8 la vecini) s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru bănăţenii români în urma golului marcat de… un sârb.
Luka Stojanovic (foto), care în toamnă era adversar al celor de la Vârşeţ, dar din postura de jucător al celor de la Zlatibor Cajetina, a înscris în urma unei acţiuni în banda stângă. Imediat gazdele au avut o ocazie mare, dar a rămas 1-0 pentru timişoreni, până la final. Deşi pe parcurs Tavi Benga a început să trimită în teren, dar mai treptat decât în precedentele jocuri, şi numele de pe bancă, doar nouă astăzi.
Benzar fiind în continuare accidentat, în timp ce la Erhard se pare că s-a renunţat.
Următorul joc amical, totodată ultimul înaintea confruntării cu Dumbrăviţa din campionat, va fi pentru alb-violeţi cu Phoenix Buziaş (L3), sâmbăta viitoare.
Politehnica: Murariu – D. Radu, Bocşan, Porumb, Taub, Tiihonen, Ignea, Bîrnoi (46, Gîdea), Stojanovic, Gavra, Marincu. Au mai intrat: D. Moldovan – A. Mada, Oanea, Târşa, Gologan, Boariu, Sekulic şi Ţurcaş.
„Am reuşit o partidă bună, contra unui adversar bun, din Serbia, o echipă foarte agresivă şi care a jucat direct pe poartă. Am răspuns şi noi, exact ce le-am cerut jucătorilor, să avem o agresivitate pozitivă. Au respectat toate sarcinile jucătorii şi am fost mai bine organizaţi decât în meciurile anterioare. Dar e normal, suntem într-un progres, asta e cel mai important, că se vede un progres în munca pe care o facem zi ce zi, cer şi jucătorilor să se cunoască mai bine, să se conecteze şi au făcut şi un efort foarte bun astăzi. Am avut şi mai multe situaţii de a marca astăzi şi încet încet cred că devenim mai competitivi. Felicit jucătorii pentru efort, au jucat toţi cei care au făcut această deplasare: 20 de jucători. În proporţie foarte mare sunt mulţumit de cum au reacţionat astăzi şi sperăm să ne îmbunătăţim în săptămânile care urmează, să fim mult mai buni când începem campionatul”, a spus Octavian Benga, antrenorul principal al alb-violeţilor.




