Cinci tineri anchetaţi penal după furturi din garaje. Cu ce „pradă” au...

Cinci tineri anchetaţi penal după furturi din garaje. Cu ce „pradă” au plecat

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii din Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin, au depistat cinci tineri bănuiţi de comiterea a două furturi în acest an pe raza oraşului. În ambele cazuri s-a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

Într-unul dintre cazuri polițiștii au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 24 și 26 de ani, toți din Oțelu Roșu, bănuiți că, în februarie 2023, ar fi pătruns prin tăierea gardului, în incinta unei societăți comerciale, apoi ar fi tăiat lacătele de la şapte garaje, sustrăgând patru șenile adaptabile pentru ATV-uri.


Bunurile sustrase, estimate la 4.000 de euro, au fost recuperate de polițiști.

În cel de-al doilea caz, doi tineri de 25 și 27 de ani, ambii din Oțelu Roșu, sunt bănuiți că în cursul lunii trecute, ar fi pătruns prin efracție într-un garaj din oraș, de unde ar fi sustras patru roți, echipate cu anvelope.

În ambele cazuri polițiștii, sub coordonarea procurorului, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.