IGSU reia exercițiul național Miercurea Alarmelor. La ce oră are loc exercițiul

IGSU reia exercițiul național Miercurea Alarmelor. La ce oră are loc exercițiul

0
DISTRIBUIȚI

IGSU anunță că va relua din această săptămână exercițiul național Miercurea Alarmelor. Astăzi, între orele 10.00 și 11.00 vor fi testate și verificate echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

Potrivit unui comunicat al IGSU, pe timpul simulărilor vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul „alarmă la dezastre”, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

Reprezentanții Inspectoratului recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.

„Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.


Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor. De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate”, arată IGSU.

În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și alte surse ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.

IGSU prezintă situația privind acționarea sirenelor de alarmare publică:

-în sistem centralizat: 3.070 sirene de la nivel județean, municipal, orășenesc şi local (40,72%);

– în sistem necentralizat (local de la panourile de comandă): 4.469 sirene (59,27%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.