Pompierii din Arad au intervenit duminică seara pentru recuperarea cadavrului unui bărbat care plutea pe râul Mureș.
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de intervenție care are în dotare o barcă de salvare și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă pentru recuperarea unui cadavru din râul Mureș, zona Trei Insule.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat, plutind pe râul Mureș în apropierea malului.
Cadavrul a fost extras din apă de către pompieri, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
UPDATE Polițiștii au fost sesizați ieri în jurul orei 19 despre prezența cadavrului în Mureș, în zona Trei Insule.
Din primele verificări, este vorba de un bărbat, care ar fi stat în apă aproximativ 3-6 luni, trupul neînsuflețit fiind în stare avansată de descompunere. Cadavrul a fost transportat la SJML pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului și identificarea persoanei.