
SCM OHMA MozzartBet Timişoara păstrează şanse minime de calificare în semifinalele naţionale după ce au cedat şi în cea de-a doua partidă de pe terenul lui CSM Oradea.
A fost 88-63 pentru gazde în această seară iar duelul se mută luni în sala „Constantin Jude”.
Bihorenii sunt aproape calificaţi, având 2-0 la general după ce în urmă cu două zile s-au impus în superba Oradea Arena cu 83-67. A fost până la urmă, azi, un succes mai clar al amfitrionilor în ceea ce priveşte scorul final. După 22-14, 17-9, 29-19 şi 20-21, pe fiecare sfert în parte.
Donatas Tarolis a fost şi azi coşgheterul întâlnirii, cu 19 puncte acum pentru CSM. Igor Kesar, cu 18 puncte, a fost principalul realizator al bănăţenilor. Pentru SCM au mai punctat: Strong, Mirkovic – ambii câte 15 pt., McClellan 7, Lazar 4, Năsturescu şi Schipor (câte 2).
Reamintim, se joacă în sistem cel mai bun din cinci jocuri în această fază, astfel că dacă luni „leii orădeni” se impun seria se încheie în bătrâna ex-Olimpia. Luni, 18 aprilie, de la ora 18, e programat acest meci 3, iar dacă înving „leii bănăţeni” meciul 4 dintre cele două va avea loc peste două zile, miercuri, 20 aprilie.