Informare despre noutățile legislative în domeniul protecției mediului, la CCIAT

Informare despre noutățile legislative în domeniul protecției mediului, la CCIAT

0
DISTRIBUIȚI

Programul de informare și instruire a agenților economici din acest an, derulat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în parteneriat cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului Timiș și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș continuă cu o sesiune de informare a agenților economici privind noutățile legislative în domeniul protecției mediului care va avea loc în 26 aprilie, de la ora 10:00, în sala Banat a Centrului Regional de Afaceri, și va avea ca temă „Aspecte privind responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și al gestionării deșeurilor”.

Aspectele dezbătute vizează modul de evidență și de raportare a datelor pentru diferite fluxuri de deșeuri – ambalaje și deșeuri de ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori, vehicule scoase din uz, evidența cronologică lunară și/sau anuală privind cantitățile de deșeuri generate și/sau gestionate conform OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr.


17/2023, aplicarea legislației de mediu în domeniul obținerii actelor de reglementare – avize, acorduri, autorizări, vize anuale – , modificările legislative aduse la OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, modificările legislative aduse la HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 1013/2006 privind transferul de deșeuri și HG nr. 1.074 din 4 octombrie 2021 (republicată) privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile.

Seminarul va fi susținut de de specialiști din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș și se va desfăşura într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, fiind recomandată şi încurajată transmiterea întrebărilor din partea agenților economici până cel târziu luni, 24 aprilie, ora 13,00, astfel încât în cadrul evenimentului să se răspundă punctual la problemele ridicate.

Participarea este gratuită iar înscrierile la seminar se fac accesând linkul https://www.cciat.ro/formular/index.php?cdx=eB6j .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.