Colterm a anunțat și pentru astăzi defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a Timișoarei. Astfel, furnizarea apei calde de consum și a încălzirii e întreruptă între orele 9 și 18, la punctele termice 45A și 45B.
”Vor fi afectați consumatorii arondați străziIor: Bucovina, Pan Halipa, Matei Basarab, Ioan Nistor, Iancu Flondor, Cernăuți, Aleea Viilor, Storojineț, Martirii de la Fântâna Albă, Martir Ovidiu Munteanu, Martir Anton Florian, Cernăuți”; se arată în comunicatul companiei de termoficare.
Altfel, Aquatim a anunțat la rândul ei avarii pe străzile Bulevardul Cetății, Gării, Nufăr, din Timișoara, precum și în Ghiroda, Recaș, Herneacova și Fibiș.
Presiunea va fi scăzută în Săcălaz (tot până la ora 15) pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, la fel și la Jabăr, dar până la ora 13. Până la ora 16 apa e întreruptă și la Giroc, unde sunt lucrări de mentenanță la stația de pompare.
De asemenea, până la ora 16 sunt lucrări de conectare conducte la intersecția Căii Circumvalațiunii cu Aleea Ionel Perlea. Pe durata lucrării se va opri furnizarea apei la firma Kaufland.