p>

Centrul de Suport Oncologic Timișoara, cu sediul pe Calea Martirilor nr. 20 – deschis de la începutul acestei luni și gândit ca un loc în care pacienții cu probleme oncologice să găsească înțelegere și să fie ajutați să treacă mai ușor peste aceste probleme medicale – organizează astăzi, între orele 10:00 și 18:00, „Ziua Porților Deschise”, pentru a face cunoscute serviciile pe care le oferă.
Pentru ca bolnavii să nu treacă singuri prin această boală, ei pot găsi la acest centru servicii de psihoterapie, asistență socială și art terapie, pot beneficia de o a doua opinie în problema oncologică cu care se confruntă sau recomandări de nutriție, și au parte de un grup de suport. Navigatorii de pacienți sunt cei care îi însoțesc pe aceștia de la depistarea bolii până la identificarea tratamentelor optime iar echipa de specialiști și colaboratori se află la dispoziția celor interesați să descopere acest spațiu – fie pacienți fie familiile acestora.
Între orele 9:30 și 15:30 pacienții își pot face programări la sediul centrului pentru serviciile dorite, acestea fiind gratuite.