Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au coordonat astăzi, în intervalul orar 09:00 – 11:00, o acțiune în sistem integrat, în cooperare cu ITPF Timisoara și Serviciul de Imigrări Timiș, pe principalele artere ce fac legătura cu autostrada A1 (Seceani, Giarmata, Remetea Mare, Topolovățu Mare), acțiune care a vizat combaterea fenomenului migrației ilegale. La activități a participat și Serviciul Criminalistic și Grupa Canină din cadrul Serviciului de Ordine și Siguranță Publică Timiș.
„Polițiștii au controlat 175 de autovehicule și au legitimat 190 de persoane, fiind efectuate 45 de testări cu aparatul etilotest. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.410 lei.
Dintre acestea 31 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002 (respectiv 26 au fost aplicate transportatorilor de marfă și patru transportatorilor de persoane) și două sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. A fost constată o infracțiune de punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat (autovehicul de transport marfă). În urma neregulilor constatate, polițiștii au retras patru certificate de înmatriculare (lipsă ITP) și a fost reținută o copie conformă pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003”, a transmis IPJ Timiș.