Politehnica Timişoara vrea să părăsească Liga 2 cu fruntea sus, cât se poate, după retrogradarea de pe ultimul loc în grupa A a play-out-ului. Adversara de sâmbătă, Metaloglobus Bucureşti are nevoie neapărat de o victorie pentru că mai speră la evitarea barajului, acolo unde mai poate ajunge CSM Slatina. Antrenorul Paul Codrea a anunţat că mizează pe cei mai buni jucători pe care-i are la dispoziţie, atâţia câţi au mai rămas şi aceştia, deoarece lotul s-a mai subţiat o dată în ultima săptămână.
„Ne pare rău că ne aflăm în acest moment şi suntem trişti pentru că practic ne luăm la revedere de la Liga 2. Cred că a fost o aventură destul de pozitivă anii aceştia când echipa a fost în Liga 2, din păcate s-a sfârşit rău, dar după rău poate să vină bine. După vreme urâtă poate să iasă şi soarele, dacă reuşim să inversăm tendinţa şi să gândim pozitiv, după experienţa aceasta negativă, cred că la anul sau sezonul viitor vom reuşi să facem lucruri mult mai bune şi poate pe termen mai lung. Despre meci: un meci complicat, pentru că ei încă au obiectiv, încă au şanse să scape direct dacă câştigă aici şi Slatina nu câştigă sau pierde, aşa că ne aşteaptă un meci cu o echipă motivată, dar şi noi suntem destul de motivaţi. A fost o săptămână destul de bună, n-a fost uşor să-i capacitez pe băieţi, pentru că mental e clar când eşti retrogradat ceva se întâmplă, dar au tras de ei, s-au pregătit bine şi obiectivul e să ieşim cu fruntea sus şi să câştigăm meciul”, a declarat Paul Codrea.
„Va fi cea mai bună echipă pe care o avem la dispoziţie, tinerii vor fi pe bancă şi dacă jocul va permite sau în funcţie de joc probabil vor fi şi schimbările de rigoare. Vrem să tratăm competiţia serios, nu să avem apoi acuze din partea altor echipe, că n-am tratat competiţia serios. Deci încercăm să câştigăm meciul”, a mai spus tehnicianul lui Poli cu referire la duelul de la distanţă dintre Metaloglobus şi Slatina pentru evitarea pozţiei a 5-a, care duce la baraj.
Sunt şi alte motive pentru care timişorenii îşi doresc succesul. „…chiar mă uitam la bilanţul meu de aici, am două victorii, două înfrângeri, meciul acesta ar fi cam cel care înclină balanţa într-o manieră sau alta. Pe lângă asta, îmi doresc să trecem de pragul ăsta de 19 puncte, să ajungem peste 20. Nu se poate ca Poli Timişoara să retrogradeze cu 19 puncte. Şi să facem o figură frumoasă. Nu e frumos când pierzi, mai ales acasă, e ultimul meci. Mi-aş dori ca oamenii, atâţia câţi sunt, să vină la stadion, pentru că e totuşi Liga 2 şi ne-am chinuit mult să ajungem aici, am plecat de departe, din Liga 5. Ne luăm la revedere de la Liga 2 cu demnitate”, a adăugat Codrea.
„Principalul” Politehnicii a spus că acum clubul nu ia în calcul rămânerea în „B” sub nicio formă după ce vara trecută s-au eliberat două poziţii prin dispariţia Clinceniului şi Mediaşului – retrogradate din elită.
„Planurile noastre sunt pentru Liga 3, tot ce s-a discutat până acum, inclusiv bugetul care s-a făcut şi planul sportiv au fost pentru Liga 3. Acum dacă apare ceva extraordinar, nu ştiu să spun şi nici nu cred că am luat în calcul aşa ceva. Zic şi eu, dacă se retrag opt echipe şi nu sunt echipe la Liga 2, nu cred că ne interesează orice s-ar întâmpla. Pentru că am avut experienţa de anul trecut şi nu cred că echipa e pregătită şi financiar şi sportiv să facă faţă la Liga 2. Tocmai de asta căutăm sportivi care să se plieze pe Liga 3, pe mentalitatea de la Liga 3, nu e uşor, am trăit şi eu o experienţă în Italia, când am retrogradat ca jucător din Serie A în B şi primul lucru pe care l-a făcut noul antrenor a fost să aducă jucători care se pliază special pe campionatul de Serie B, pentru că sunt competiţii diferite, alt fotbal…”, a subliniat acesta.
A plecat şi finlandezul
Paul Codrea, care şi-a anunţat rămânerea în funcţia de „principal” şi pentru Liga 3 spune că misiunea de constituire a lotului pentru următorul sezon nu însă una uşoară.
„Bineînţeles că ai nevoie de jucători de calitate să faci diferenţa, să fii o echipă bună. Vedem şi Reşiţa, care conduce aici, la noi în serie, are jucători de calitate. Trebuie să îmbini un pic tinereţea cu experienţa, calitatea cu cantitatea, să fii un bun ansamblator, aşa, un selecţioner, să poţi să faci o echipă. Însă nu e simplu, pentru că nu ştim exact cine va veni, cine va pleca. Noi suntem în discuţii şi cu jucătorii din actualul lot, încă aşteptăm răspunsuri. Încă e destul de devreme, campionatele nu sunt gata, fiecare încearcă să găsească soluţii mai bune, dar eu zic că şi dacă rămân la Timişoara nu greşesc”, a precizat Paul Codrea.
Poli va miza pe „Metalo” pe mai mulţi seniori, dar după ce Alin Ignea şi-a anunţat plecarea, a mai apărut o despărţire, cea de mijlocaşul finlandez Onni Tiihonen (22 ani), care a îmbrăcat tricoul alb-violet în opt rânduri de la sosirea în ianră de la Dăeşti. „Toată lumea e bine, doar Milos care nu joacă de ceva timp, Sekulic, şi Onni Tiihonen, care şi-a exprimat dorinţa de a pleca în Finlanda şi nu va fi pentru jocul acesta. A fost ieri la ultimul antrenament şi ne-a anunţat că pleacă…”, a conchis Codrea. Bocşan şi Oanea (accidentaţi) se adaugă pe lista indisponibililor.
„Ne aşteaptă ultimul meci din acest sezon, cum a zis şi Mister vine aici o echipă care vine după două victorii consecutive, cu aşteptări foarte mari, ţinând cont că printr-un joc de rezultate ei pot scăpa de baraj, dar noi ne dorim să câştigăm acest meci, să facem un joc bun şi să ieşim cu fruntea sus. Pentru mine sincer a fost un sezon dezamăgitor privind retrogradarea. Dar pentru mine personal eu zic că am avut evoluţii bune, m-am uitat şi pe statistici, am avut unele dintre cele mai bune evoluţii şi sper să o ţin tot aşa. Mai am doi ani contract cu Poli Timişoara. Pot apărea oferte, dacă e bine şi pentru club şi pentru mine, va decide conducerea, vom vedea… Eu nu ştiu despre nicio ofertă”, a spus şi Denis Radu.
Cu 19 puncte Poli nu poate urca nici pe locul 6 din play-out, deoarece chiar dacă Minaur pierde cu Slatina şi va fi egalată la puncte de timişoreni, criteriul de departajare stabilit de FRF este poziţia de pe care echipele au intrat în play-off. La fel, Metaloglobus (29 pt.) are nevoie de victorie şi în acelaşi timp ca CSM Slatina (31) să piardă, deoarece oltenii erau peste ei la intrarea în play-out. Echipa de pe locul 5 din grupa A va întâlni la barajul de supravieţuire pe Progresul Spartac Buc., locul 5 din grupa B.
Partida Politehnica Timişoara – Metaloglobus Buc. se dispută sâmbătă, de la ora 11, pe „Ştiinţa”. În sezonul regular formaţia din Pantelimon s-a impus în aceeaşi locaţie, scor 1-2.