
Echipajele de urgență au fost solicitate să intervină astăzi, puțin după ora 10:30, pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe Calea Șagului din Timișoara.
„La fața s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. În urma evenimentului au rezultat două victime. O femeie a fost transportată la spital, în stare conștientă și cooperantă, iar un bărbat a fost evaluat la fața locului de către echipajele medicale, refuzând transportul la spital”, a transmis ISU Timiș.
UPDATE „Un bărbat în vârstă de 70 de ani a condus un autoturism pe banda 1 pe Calea Șagului din municipiul Timișoara, dinspre localitatea Șag, iar la un moment dat a efectuat manevra de întoarcere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, care circula regulamentar în același sens de mers pe banda 2. În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Timiș.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.