p>
Printre așezările rurale hunedorene, de o frumusețe aparte, unele au statut de unicat și încep să devină tot mai atrăgătoare pentru turiștii care doresc să redescopere viața arhaică și liniștită a unor locuri în care timpul pare că s-a oprit în loc.
La hotarul dintre județele Timiș și Hunedoara, în Munții Poiana Ruscă din Ținutul Pădurenilor, chiar la poarta de intrare în acest mirific ținut, iubitorii de drumeții pot descoperi o minunată zonă de turism rural în zona montană a județului.
Comuna cea mai mică din România
În comuna Bătrâna, alcătuită din patru sate – Fata Roșie, Piatra, Răchițaua și satul de reședință – se poate ajunge pe un drum de legătură forestier, dar cei care s-au încumetat să-l străbată consideră că efortul le-a fost răsplătit din plin. Aflată la o altitudine cuprinsă între 700 și 964 de metri, comuna, cu puțin peste 80 de suflete în satul de reședință și în jur de 40 de locuitori în celelalte trei sate, ale căror case sunt risipite pe dealuri, este cea mai mică din România și a rămas izolată de restul lumii, dar bătrânii care mai trăiesc aici păstrează cu grijă vechi tradiții, portul, cântecele, și vestigii de altădată, printre care vechi gospodării cu case de lemn, meșteșugit lucrate sau biserica de lemn ridicată la 1780 cu hramul „Sfânta Parascheva”.
Doar satul Bătrâna mai are curent electric, apă curentă nu există iar copiii nu mai au școală, dar așezarea nu vrea să dispară. Este vizitată de destui curioși care cunosc astfel de locuri doar din povești, și îi încurajează pe localnicii acestui mic paradis salvat de agitația lumii contemporane, uitat de lume, să transforme așezarea într-un adevărat muzeu viu, care i-ar ajuta să supraviețuiască. Tot aici se află și și rezervația naturală de codri seculari care se întinde pe aproape 140 de hectare și o priveliște incredibilă, cu Munții Retezat, cetatea Devei și Valea Mureșului în zare, și chiar Munții Apuseni.
Satul haiducilor, unic în Ardeal
Se spune că satul de munte Meria, aflat la hotarul dintre Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor, la o altitudine de aproape o mie de metri, ar fi fost înființat de haiduci, în secolul al XV-lea, originea sa fiind socotită unică în Ardeal.
Era un loc unde se ajungea greu, pe poteci abrupte, care nu puteau fi străbătute decât la pas sau cu calul, și aici s-ar fi așezat tâlharii și haiducii, numiți lotri, care și-au ridicat câteva colibe drept adăpost, pentru a fi feriți de potera aflată pe urmele lor. Coborau în Țara Hațegului doar pentru noi jafuri și se întorceau cu prada în ascunzătoare, unde trăiau liniștiți o bună bucată de vreme, căci cei care îi urmăreau nu se încumetau să urce prin acele locuri pustii, unde viața le era pusă în primejdie. În cele din urmă, după ce soldații și-au luat inima-n dinți și au înconjurat satul, îndemnându-i pe localnici să înceapă o viață pașnică pentru a scăpa de pedepse, aceștia au început să se ocupe mai ales cu creșterea animalelor, iar câțiva proscriși și-au găsit un nou adăpost, la poalele vârfului Lotru.
Numărul locuitorilor a crescut și au apărut îndeletniciri noi, precum exploatarea pădurilor sau mineritul, iar la începutul secolului trecut, satul a avut darul să-l impresioneze și pe Nicolae Iorga, când a vizitat Ardealul, acesta fiind singurul din ținut pomenit în cartea scrisă după acea călătorie. Locuitorii au rămas însă oameni aprigi și „ura împotriva oricărui domn și stăpân” cum spun localnicii, care dăinuia de secole, s-a reaprins când comuniștii au încercat să colectivizeze satul, fiind alungați cu pietre de localnici.
Drumul spre satul Meria, cu casele îngrămădite pe o culme, a continuat să fie la fel de anevoios și în următorii ani, acesta fiind aproape izolat de restul lumii. Drumul a fost asfaltat abia în ultimii ani, așa încât satul de care localnicii, cu obiceiuri bine statornicite, sunt atât de legați, poate fi mai ușor de vizitat.
