p>

Teoria haosului reprezintă un domeniu de cercetare al sistemelor dinamice nelineare care este larg cunoscut și adesea înțeles în imaginarul colectiv ca o teorie deterministă, caracterizată prin paradoxuri și recursivitate. Această teorie are o multitudine de aplicații care stau la baza tehnologiilor actuale, precum interfețele om-computer și digital. Haosul descrie atât structuri complexe și principii ale lumii naturale cât și modele matematice care se referă la dinamica sistemelor repetitive nelineare și care suntfundamentale pentru reprezentările vizibile, imaginea generativă și sunetul generativ. Deși descris adesea ca “aleatoriu” haosul se supune unor reguli matematice stricte care derivă din ecuații. Fie ca e vorba de populații de insecte pulsând vizual sau sonor la unison, de trilioane de atomi care emit fotoni cu aceeasi frecventă, de celulele cardiace sau de comportamente sociale de grup, natura pare să aibă o tendință către această ordine.
Echipa de artiști formată din Floriama Cândea, Claudia Chiriță și Cătălin Crețu, împreună cu programatorul Cristian Bălaș și cercetătorii Marian Zamfirescu și Ionuț Andrei Relu, se concentrează asupra unor modele matematice ale sistemelor dinamice care stau la baza fenomenelor naturale, biologice și fizice. Aceștia au creat instalații artistice bazate pe aceste modele, oferind publicului ghidajul necesar pentru a interacționa cu obiecte care includ dispozitive electronice ce folosesc algoritmi de randomizare și optimizare combinatorie, în scopul de a recrea situații de sincronie. Prin prezența și interacțiunea cu aceste instalații, publicul devine parte activă în provocarea unor perturbări ale condițiilor inițiale, determinând schimbări în comportamentul lucrărilor de artă permițându-le să urmeze căi neașteptate și imprevizibile: sculpturi cinetice bazate pe inteligența unui roi hibrid de licurici, aplauze ritmice a căror sincronizare declanșează reacții vizuale, muzică creată cu ajutorul comportamentului haotic al emisiei sistemelor laser, sunt cateva dintre direcțiile de cercetare artistică pe care aceștia le propun.