Aproape 160 de milioane de euro pentru transport public în Regiunea Vest....

Aproape 160 de milioane de euro pentru transport public în Regiunea Vest. Au fost lansate apelurile de proiecte

0
DISTRIBUIȚI

Municipiile și orașele din Regiunea Vest beneficiază de peste 157 milioane de euro pentru intervenția regională „Mobilitate urbană sustenabilă” din cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, pentru care Agenția de Dezvoltare Regională Vest a lansat șase apeluri de proiecte și a publicat ghidul solicitantului de finanțare.

Suma include alocarea din FEDR, cea de la bugetul de stat și contribuția proprie a fiecărui solicitant de finanțare, care trebuie să fie de minimum 2% din valoarea totală eligibilă a investiției. Pot depune proiecte administrațiile din municipiile și orașele Regiunii Vest, singure sau în parteneriat, inclusiv în parteneriat cu consilii județene sau comune. Valoarea minimă și maximă eligibilă a unui proiect este diferită în funcție de tipul unității adminstrativ-teritoriale, iar sumele se încadrează între 500.000 și 20 de milioane de euro.

Bugetul este alocat pentru două apeluri de proiecte necompetitive – 105,30 milioane de euro pentru municipiile reședință de județ și municipiile din regiunea vest, fără municipiile din Valea Jiului prevăzute pentru investiții teritoriale intergrate – un instrument de lucru pentru zonele defavorizate –  și 17,35 milioane de euro pentru municipiile și orașele din Valea Jiului, iar patru apeluri de proiecte sunt împărțite pentru orașele din cele patru județe care alcătuiesc Regiunea Vest: 10,2 milioane de euro pentru orașele din județul Arad, 10,40 milioane de euro pentru cele din Caraș-Severin, 5,40 milioane de euro pentru orașele din județul Hunedoara fără Valea Jiului și 8,62 milioane de euro pentru orașele județului Timiș.

Prin aceste proeicte se finanțează: construirea, modernizarea, reabilitarea, extinderea infrastructurii de transport urban – linii de tramvai și troleibuz; dezvoltarea și modernizarea infrastructurii pentru transportul nemotorizat – piste de cicliști, inclusiv realizarea de parcări sau stații pentru biciclete pe traseul acestora, trasee pietonale generate exclusiv de investițiile în infrastructura de transport public sau transport nemotorizat; achiziționarea materialului rulant; achiziționarea de troleibuze, autobuze, microbuze, de tipul ,,zero emisii”, pentru transport urban curat, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi și stații de încărcare pentru acestea: achiziția și instalarea stațiilor de încărcare, proiectare, asistență tehnică și lucrări de construcții pentru branșarea stațiilor de încărcare – în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001; dezvoltarea sistemelor de bike-sharing, achiziția de biciclete sau a altor mijloace de transport ecologice; dezvoltarea de sisteme inteligente de transport, e-ticketing, management de trafic, management al flotei, care se adresează și sunt dedicate gestiunii călătorilor și managementului transportului public; achiziționarea de echipamente, utilaje, instalații necesare pentru exploatarea și întreținerea infrastructurii de transport public și a flotei mijloacelor de transport public; dezvoltarea unor soluții de organizare a traficului care facilitează circulația eficientă a transportului public, inclusiv măsuri de siguranță rutieră; dezvoltarea, extinderea, modernizarea, reconfigurarea stațiilor de transport public, inclusiv a stațiilor și conexiunilor inter-modale.


Printre activitățile care se finanțează se numără și cele ce țin de siguranța rutieră și prioritizarea transportului public sau cele referitoare la măsurile de accesibilitate destinate tuturor utilizatorilor, inclusiv persoanelor cu nevoi speciale.

Perioada de depunere a proiectelor începe în data de 5 august 2023, ora 8:00, și se va încheia în 5 aprilie 2024, ora 8:00. Ghidul final al solicitantului de finanțare pentru „Mobilitate urbană sustenabilă” și anexele acestuia pot fi consultate pe website-ul Programului Regional Vest https://www.vest.ro/prioritatea-4-regiune-cu-mobilitate-sustenabila/mobilitate-urbana-sustenabila .

Primul apel de proiecte a fost lansat de ADR Vest săptămâna trecută, pentru componenta „Drumuri Județene”, pentru care vor fi disponibili peste 100 milioane de euro prin Programul Regional Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.