Mai multe zone din nordul Timişoarei, temporar fără apă luni. Anunţurile Aquatim...

Mai multe zone din nordul Timişoarei, temporar fără apă luni. Anunţurile Aquatim şi Colterm

0
DISTRIBUIȚI

Luni, 3 iulie, mai mulţi consumatori din Timişoara rămân fără apă sau vor avea presiunea scăzuză în intervalul orar 9-13, deoarece sunt planificate lucrări de conectare conducte pe Calea Aradului anunţate de Aquatim.

„Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în zona delimitată de Calea Aradului, Calea Sever Bocu, strada Amurgului și Piața Consiliul Europei, inclusiv la Iulius Town, pe Calea Torontalului – porțiunea dintre Calea Circumvalațiunii și strada Timiș -, la Punctul Termic 26, biserica Agape, BCR, Asirom și Cowork. În aceeași perioadă, presiunea va fi scăzută pe Calea Aradului, strada Miresei, la etajele III și IV din zonele Aradului Est și Vest, în zona delimitată de străzile Dr.


Grigore T. Popa, Armoniei, Marginii și Ion Barbu, precum și la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Liceul Tehnologic Agricol „Petru Botiş”, firmele Hornbach, Auchan, Altex, Selgros, Decathlon, Ikea, Centrul medical Regina Maria, UTT, Penny, Carrefour, Dacia Service, Romstal, Lidl, Petrom, reprezentanța Mercedes Benz, restaurantul Tinecz, OMV și MOL”, anunţă compania de apă.

Conform Colterm, furnizarea apei calde de consum și a apei reci hidrofor va fi întreruptă la următoarele puncte termice: 48, 48A, 48B, 49A, 49 și 26. Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Alexandru Ioan Cuza, Calea Aradului, Calea Sever Bocu, Calea Lipovei, Torontalului, Amforei, Circumvalațiunii, Gh. Lazăr, Intrarea Umbroasă, Teiului, Zborului, Ioan Perlea, Traian Novac, Dropiei, Timiș, Brândușei, Stelelor, Intrarea Zânelor.

Altfel, tot mâine, în Giroc, sunt lucrări de conectare conducte la intersecția Bulevardului Soarelui cu strada Gladiolei. Se va opri apa pe străzile Hortensiei, Gălbenelelor și Freziei între orele 9-15.

De asemenea, în Giarmata şi Cerneteaz, apa va fi întreruptă zilnic de luni până vineri, 7 iulie, între orele 9-15, pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. „La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă”, mai informează Aquatim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.