Moneasa, o zonă de neratat pentru amatorii de turism în România (foto)

Moneasa, o zonă de neratat pentru amatorii de turism în România (foto)

2
DISTRIBUIȚI
<


p>

Prea puțin cunoscut ca un județ cu destinații turistice, Aradul are, totuși o mulțime de locuri care merită vizitate, chiar dacă nu sunt suficient promovate și nu îndeajuns amenajate pentru a stârni interesul iubitorilor de călătorii.

Zonele împădurite din județul Arad sunt străbătute de numeroase trasee turistice marcate și amenajate pentru amatorii de drumeții prin locuri neumblate, extrem de ispititoare în zilele caniculare, există rute cu o mulțime de vestigii inedite, pe care vizitatorii le pot străbate într-o singură zi dar și locuri în care aceștia pot petrece o mică vacanță.

Stațiune balneară de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Unul din cele mai atractive locuri din județ este stațiunea balneară Moneasa de la poalele Munților Codru-Moma, singura stațiune de interes național din această parte a țării. Este supranumită „perla Apusenilor”, fiind apreciată mai ales pentru izvoarele ei termale, cunoscute încă din secolul al XVI-lea, pentru aerul ozonat, dar și pentru peisajul spectaculos în care se află.

Statutul de stațiune balneară i-a fost acordat de ministerul de interne vienez în 1886, deoarece avea una din cele mai moderne baze de tratament balnear din vestul țării. Cu mai bine de un veac în urmă, un funicular dar și un tren care avea incluse în garnitură și vagoane de lux extrem de elegante, pentru turiști, făcea legătura între Sebiș și Moneasa. Funicularul era numit de localnici „ghezășuʹ de codru”, și a circulat până în anii ʹ60 ai secolului trecut. După ce a fost desființat, șinele au fost topite iar astăzi se mai păstrează doar fragmente din terasamentul și calea ferată construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de contele Wenckheim, proprietarul domeniilor Sebiș și Moneasa, pe cheltuiala sa.

Noi amenajări, pentru toate gusturile

În ultima perioadă, s-au făcut noi modernizări și amenajări în stațiune, astfel încât aceasta să devină cât mai atractivă pentru toate gusturile. Parcul cu galeria de sculpturi în piatră, ștrandul cu bazine de diferite mărimi și alimentate cu apă termominerală, a cărei temperatură medie este de 26 de grade, casa pictorului și sculptorului Gheorghe Groza, autorul busturilor lui George Coșbuc și A.D. Xenopol din fața Palatului Cultural din Arad, sau lacul pe care se fac plimbări cu barca sau cu hidrobicicletele sunt doar câteva locuri pentru care stațiunea merită vizitată.

La tabăra de la Moneasa, una din cele mai frumoase din țară, cu peste 80 de locuri de cazare, au continuat și în acest an lucrările de modernizare, iar în această primăvară, în zona parcului cu nuferi, a fost inaugurat și un parc de aventură pentru copii și adulți. Turiștii se mai pot plimba prin stațiune cu un trenuleț turistic, de la schitul Moneasa până la cariera de marmură, unde se află un punct de belvedere. Acesta circulă sâmbăta și duminica dar și în timpul săptămânii, la cerere, pentru grupuri organizate de cel puțin 12 persoane.

Cariere de marmură, lac cu nuferi și Grota Ursului

Nu departe de stațiune, la o depărtare de jumătate de oră de mers pe jos, se află Grota Ursului, formată în urma eroziunii naturale a rocilor ca urmare a infiltrațiilor de apă. Cunoscută până nu cu mulți ani în urmă doar de speologi, care au cercetat aproximativ 2.500 de metri de galerii, peștera de lângă Moneasa, socotită cea mai mare peșteră din județul Arad, are acum mai multe galerii destinate vizitării.

Tot în vecinătatea stațiunii se află o carieră de marmură neagră și roșie, care oferă o priveliște spectaculoasă, iar în Valea Văilor, un lac cu nuferi, lângă prima vilă construită în stațiune în 1891, care a aparținut contelui Weincheim.Tot în apropierea stațiunii se află o carieră de marmură neagră și roșie, care oferă o priveliște spectaculoasă, iar în Valea Văilor, un lac cu nuferi, lângă prima vilă construită în stațiune în 1891, care a aparținut contelui Weincheim.

Surse foto: glsa.ro, aradon.ro, cniptarad.ro, specialarad.ro, sportturizmus.ertekek.hu, criticallyguided.com

2 COMENTARII

  1. Acum 50 de ani era o activitate febrila în stațiune, toate vilele și terasele erau pline iar mocanita era foarte solicitata. Păcat ca a fost desființată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.