Tânăr care consumase mai multe tipuri de droguri, prins la volan de...

Tânăr care consumase mai multe tipuri de droguri, prins la volan de polițiștii din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă
Poliţiştii Biroului Rutier Timișoara, au oprit în trafic, pe Calea Lugojului, în această dimineață în jurul orei 5:00, un autoturism condus de tânăr în vârstă de 22 de ani. Oamenii legii au administrat un test pentru substanțe psihoactive, care a dat rezultate pozitive pentru trei droguri diferite.
„În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, respectiv cannabis, metamfetamină și cocaină.


De asemenea, la fața locului au fost descoperite două plicuri ce conțineau substanțe de culoare albă și verzuie ce par a face parte din categoria psihoactivelor. A fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive și deținere de droguri, bunurile descoperite fiind indisponibilizate”, a transmis IPJ Timiș.
Tot noaptea trecută, dar în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Sânnicolau Mare au depistat, pe raza comunei Dudeștii Vechi, un conducător auto care se deplasa la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. „Acesta a fost testat alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, polițiștii l-au condus la spital în vederea prelevării mostrelor biologice necesare stablirii alcoolemiei în sânge. Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a comunicat IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.