Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători pentru românii ortodocși....

Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători pentru românii ortodocși. Zi de praznic și rugă în vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

Ziua de 15 august este una din cele mai mari sărbători creștine, praznicul Adormirii Maicii Domnului, numită în popor și Sfânta Maria Mare, cinstită de credincioși încă din secolul al V-lea.

Potrivit tradiției, un înger i-a prevestit Maicii Domnului săvârșirea din viața pământească. Trupul a stat trei zile în mormânt iar  Fiul ei, a coborât pe pământ pentru a-i primi în mâinile Sale sufletul, care e  înfățișat ca un copil îmbrăcat în alb în icoanele Adormirii Maicii Domnului. Hristos i-a mutat trupul înviat în Împărăția Cerurilor, de unde îi ocrotește pe credincioși, fiind singura care mijlocește înaintea lui Dumnezeu.

În această zi de sărbătoare, au loc mari pelerinaje ale creștinilor ortodocși la mănăstirea Hodoș-Bodrog din apropierea Aradului, și a credincioșilor catolici la Basilica Minor Maria Radna.


Tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, își serbează hramul bisericile ortodoxe din Elisabetin, Aradului, Ghiroda Nouă, Ronaț, biserica mare din Lugoj, în jur de 40 de biserici din Timiș, printre care cele din Chișoda, Comloșu Mare, Coșava, Giulvăz, Foeni, Topolovățu Mare, Făget, Orțișoara, Șag și mănăstirea din Fârdea.

De praznicul Adormirii Maicii Domnului, mai multe localități din județul Timiș sărbătoresc hramul bisericilor cu tradiționala rugă bănățeană. Nu departe de Timișoara, au loc rugi în satele Albina și Urseni, care aparțin de comuna Moșnița Nouă, și la Remetea Mare, și tot acum are loc și ruga orașului Ciacova. După această mare sărbătoare, se deschide un nou sezon al nunților, care ține până la intrarea în postul Crăciunului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.