Un bărbat care a amenințat mai multe persoane cu un cuțit cu lama de 40 de centimetri, pe o stradă din Hunedoara, a fost reținut de polițiști.
„La data de 9 august 2023, în jurul orei 16:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că, pe bulevardul Traian, din Hunedoara, un bărbat ameninţă cu un cuțit persoanele din jurul său. În cel mai scurt timp, polițiștii Biroului Ordine Publică s-au deplasat la fața locului, unde l-au identificat şi imobilizat pe cel în cauză, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hunedoara, lângă care au găsit un cuțit cu lama de aproximativ 40 cm.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, pentru audieri. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul respectiv avut un conflict verbal cu un alt bărbat, pe care l-a amenințat și l-a tăiat la degetul arătător al mâinii stângi. După aceasta, bărbatul s-a deplasat la un autoturism parcat în apropiere și a proferat ameninţări cu acte de violenţă asupra unui alt bărbat, dar și asupra unui tânăr aflat în zonă”, a transmis IPJ Hunedoara.
Ancheta polițiștilor este în desfăşurare, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violenţe și ameninţare.
UPDATE Bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și loviri sau alte violențe a fost reținut, ieri seară, pentru 24 de ore și urmează a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.