p>
Pe dealul aflat între localitățile Ilidia și Socolari, la o altitudine de peste 650 de metri, de unde se deschide o minunată panoramă a ținuturilor cărășene, cu apa Beiului și Cheile Nerei, se mai pot vedea urmele unei vechi așezări fortificate din piatră, ridicate în secolul al XIII-lea de voievodul Ardealului, la începutul secolului următor devenind cetate regală și fiind vizitată de Carol Robert de Anjou și Sigismund de Luxemburg.
Cetatea a fost asediată și distrusă în bună parte în 1551 de armata otomană, care a încercat să o demoleze, dar ajunsă sub stăpânire habsburgică, a fost refortificată de împăratul Carol al VI-lea și de fiica acestuia, arhiducesa Maria Theresia, păstrându-și rolul strategic până la mijlocul secolului al XIX-lea, când rolul ei s-a restrâns la cel de depozit pentru praful de pușcă și arsenalul comitatului. Reconstrucția s-a făcut cu pietre aduse din vale, care au fost transportate din mână în mână până la cetate. Există numeroase legende și povestiri legate de această cetate, care pot stârni cuiozitatea turiștilor și îi îndeamnă să viziteze ruinele cetății. Legenda spune că în timpul stăpânirii turcești s-ar fi construit la poalele dealului un tunel care, pe sub munte, era legat de Dunăre, în dreptul localității Coronini, și pe aici ar fi fost salvată de călugării unui schit de la poalele dealului, o tânără localnică din haremul pașalei, care fusese răpită.
O altă legendă e legată de Maria Tereza, care, înconjurată de turci pe când s-ar fi aflat în cetate, a părăsit-o într-o noapte după ce dăduse poruncă să se potcovească toți caii invers, păcălind astfel oștile otomane care au crezut că au primit întăriri. Din legendele cetății nu lipsește nici fata de împărat transformată prin vrajă într-un balaur care sălășuia pe deal și purta la gât cheia cetății, așteptând un voinic să o scape de blestem, sau stânca de pe care un turc care suferise din cauza unei iubiri neîmpărtășite și s-a aruncat în gol după ce și-a ascuns comorile, locul fiind numit de atunci Turnul Mare al lui Beg, iar haiducii ar fi depus aici un jurământ de credință sub clar de lună, la mijlocul veacului al XIX-lea.
Fortificațiile dunărene
Un șir de cetăți de apărare construite în epoca medievală s-au înșirat de-a lungul Dunării, în clisură, care aveau un rol de apărare împotriva turcilor care cuceriseră Peninsula Balcanică și doreau să-și croiască drum spre centrul Europei, prin Banat.
Cetatea Ladislau de lângă localitatea Coronini, aflată chiar la intrarea în defileu, în dreptul cetății Golubac de pe malul sârbesc al Dunării, a fost construită de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, după ce turcii ajunseseră la Dunăre și începuseră încursiunile în Banat, fiind deja o amenințare pentru ținuturile nord-dunărene. Puternica cetate, patronată de Sfântul Ladislau, a fost ridicată pe o stâncă aflată la 40 de metri deasupra Dunării, cu trei laturi abrupte, fiind apărată de ziduri cu o grosime de trei metri spre Dunăre și pe latura opusă, de un șanț lat de nouă metri. A fost folosită și de comiții Timișoarei, Filippo Scolari, Ioan Huniade și Pavel Chinezul împotriva garnizoanei din cetatea Golubac, cucerită de turci, pentru a apăra frontiera din sudul Banatului. După înfrângerea turcilor de armatele otomane, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, fortificațiile cetății au fost distruse și în secolele următoare au ajuns în ruină. Cetatea Ladislau a fost reconstituită și restaurată în ultimii ani și reprezintă o nouă atracție turistică în Clisura Dunării.
Ruinele cetății Trikule de la Svinița, ajunse în apele Dunării, cele ale puternicei cetăți Peci, nu departe de Cazanele Dunării, sau cetatea Severinului, se mai pot vedea în județul Mehedinți, toate având o mare importanță în sistemul de apărare construit de regatul maghiar.
Surse foto: oravita.ro, banatulmontan.wordpress.com, trecator.ro
