Doi răniți după un accident provocat de neatenția unui șofer, la Ghiroda

Doi răniți după un accident provocat de neatenția unui șofer, la Ghiroda

0
DISTRIBUIȚI

Accident de circulație în această dimineață, într-o intersecție din Ghiroda. Doi bărbați au fost răniți în urma ciocnirii dintre două mașini.

„Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe strada Brateș, din comuna Ghiroda, iar la intersecția cu strada Dunărea nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea» și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, care se deplasa pe drumul cu prioritate.


În urma evenimentului au rezultat două victime, respectiv doi bărbați în vârstă de 35 și 48 de ani, pasagerii autoturismului condus de tânărul în vârstă de 26 de ani. Cele două victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiș.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.