Rock de miercuri la Timișoara: concerte cu Weeping Assault, Transilvanian Frost, Punisher,...

Rock de miercuri la Timișoara: concerte cu Weeping Assault, Transilvanian Frost, Punisher, Closed Book și Deathskin

0
DISTRIBUIȚI
Weeping Assault va concerta în cadrul acestui eveniment. Foto: Leontin Ardelean

Amatorii de muzici rock sunt așteptați miercuri 30 august de la ora 17.30 la Nemesis Art Club din Timișoara pentru un regal de muzici rock, formațiile care vor susține concerte în cadrul acestui eveniment fiind Weeping Assault ,Transilvanian Frost ,Punisher ,Closed Book și  Deathskin.

Trupa Weeping Assault este unul dintre cele mai promițătoare nume apărute recent în sfera metal din Timișoara. Formată în urmă cu doi ani, trupa se bucură deja de o susținere considerabilă în rândul fanilor metal locali si nu numai. Cu un sound care vibrează puternic în zona old school a genului thrash/death metal, muzica baietilor amintește de trupe celebre precum Sodom, Cancer sau Hellwitch, fapt care a atras si mai mult atenția asupra lor. După o serie de apariții live primite cu entuziasm de public, dar și patru single-uri care au lămurit oarecum drumul spre care se îndreaptă, trupa a lansat albumul de debut  “Extinction”, în vara acestui an.

Transilvanian Frost este o trupă de death metal din Sibiu care a luat naștere cu trei ani în urmă inițial ca un proiect solo de black metal.


Discografia trupei constă în compilatța „Community Butchering” cu primele melodii ale trupei, câteva demo-uri ale pieselor noi death metal si înregistarea profesională audio a concertului pe care l-au susținut anul trecut în clubul timișorean Manufactura.

Punisher este cea mai ascultată trupă de thrash Metal din Craiova care a fost fondată cu doi ani în urmă și care pregătește albumul de debut intitulat „Frontline”.

Closed Book este o trupă de progressive metal și metalcore din Timișoara. Aceasta a fost formată în 2020 de către Alex Bondor și Filip Daniel. Cei doi au petrecut primii ani ai trupei prin a compune piese, iar în 2023, trupa și-a realizat primul concert in cadrul evenimentului Time to Rock,. Între timp, în trupă au mai apărut Denis Bucur și Victor Bobrici, iar acum formația înregistrează albumul de debut.

Deathskin este o trupă metal formată in toamna anului 2022, de către 3 liceeni din orașul Jimbolia: Mario Konya chitarist si lider al trupei, tobosar Robert Simion si bassist Cristian Pătrașcu. Datorită talentului excepțional al acestora, primul spectacol a fost un concert organizat de către liceul orașului lor natal in cadrul unui festival de Crăciun în luna decembrie a anului trecut.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.