Noua compoziție a timișoreanului Gabriel Almași va fi interpretată în premieră absolută în cadrul concertului pe care Trio Contraste îl va susține duminică 3 septembrie la București, evenimentul fiind inclus în ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu.
„Sunt foarte bucuros și recunoscător ca lucrarea mea Three Political Cartoons dedicată trio-ului Contraste va fi interpretată în premieră de acest minunat ansamblu în cadrul prestigiosului festival Internațional George Enescu“, spune compozitorul timișorean.
Absolvent al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea în pedagogia muzicală, Gabriel și-a continuat studiile în București și și-a încheiat doctoratul în muzică cu teza „O teorie a instrumentelor electronice“.
Creația sa include lucrări pentru instrumente solo, pentru ansambluri de cameră și orchestre. A compus în diferite genuri muzicale și a colaborat de-a lungul anilor, printre alții, cu Alexandrina Hristov, Bega Blues Band, Implant pentru Refuz, Trompetre și Blazzaj. Anul trecut, Gabriel Almași a prezentat în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi – eveniment organizat de Ministerul Culturii și Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România UCMR-ADA –compoziția sa dedicată orașului Timișoara intitulată „Themes/Anthemes“.