Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe un pod, pentru...

Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe un pod, pentru a doua oară în două luni

0
DISTRIBUIȚI
Sursa foto: aradon.ro

Un bărbat s-a urcat marți dimineața pe scheletul metalic al podului Traian din Arad și a amenințat că se aruncă în gol. După aproximativ o oră, bărbatul cu probleme psihice a fost convins să coboare. Acesta este la al doilea gest de acest fel în mai puțin de o lună, după ce în iulie s-a urcat pe același pod și a iterat aceleași amenințări.

„În urma negocierilor purtate de către reprezentatul poliției, persoana care s-a urcat pe pod și a amenințat că se aruncă de acolo a fost preluată de către reprezentanții poliției și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, coborâtă cu ajutorul autospecialie de intervenție și salvare la înălțime, și predată unui echipaj medical”, a transmis IPJ Arad.

„La data de 1 august, în jurul orei 11:35, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre un bărbat de 49 de ani, care amenință că se aruncă de pe Podul din Aradul Nou.


Este vorba despre același bărbat care la data de 3 iulie a fost internat la Secția de Paihiatrie a Spitalului Județean Arad. Negociatorul poliției împreună cu pompierii au reușit să-l convingă pe bărbat să nu-și ia viața. Bărbatul urmează a fi internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad”, a transmis IPJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.