p>Grav accident de circulație, sâmbătă dimineața, în jurul orei 04:10, pe DJ 792, între localitățile arădene Seleuș și Ineu. Un șofer a pierdut controlul volanului, mașina a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac. În urma impactului, toți cei trei ocupanți ai autoturismului au fost răniți, iar șoferul a murit ulterior, la spital.
„În dimineața zilei de 19 august, în jurul orei 04:10, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe D.J. 792, dinspre Seleuș spre Ineu, a avut loc un accident rutier cu consecințe grave. Un bărbat de 38 de ani, din Pâncota, a condus un autoturism în care se mai aflau un bărbat de 30 de ani și un tânăr de 23, amândoi din Pâncota. La km 28+872, într-o curbă periculoasă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, a intrat într-un șanț și ulterior în coliziune cu un arbore. În urma accidentului, șoferul a fost rănit grav, iar ocupanții ușor, toți fiind transportați la spital în vederea evaluării stării și acordării de îngrijiri medicale. În jurul orei 7:25, polițiștii au fost informați, de către personalul medical, că șoferul a decedat în urma leziunilor suferite”, a transmis IPJ Arad.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.