Tineri actori din Timișoara și Oslo, împreună pe scenă într-un spectacol inedit

Tineri actori din Timișoara și Oslo, împreună pe scenă într-un spectacol inedit

0
DISTRIBUIȚI

Spectacolul „Regulile jocului” de Yann Verburgh, o coproducție realizată de către fundația „Artmedia”, Nordic Black Theatre și Cafeteatret, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara este premiera care va avea loc în 5 septembrie, de la ora 20:00, la teatrul maghiar din Timișoara, spectacolul fiind parte a proiectului „Sunlight Young Festival”, o inițiativă bilaterală finanțată de SEE and Norway Grants, parte a programului de finanțare pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Totodată, repetiția generală, care va avea loc în 4 septembrie la ora 20:00, va fi cu public, iar locurile se pot rezerva gratuit, AICI.

Spectacolul româno-norvegian, pus în scenă de regizorul norvegian Mine Nilay Yalcin, este inspirat din tragediile provocate de războiul civil sirian din 2011 și de impactul pe care conflictele armate îl au asupra tinerilor. Aşa cum Soarele şi Luna există în acelaşi timp, aşa şi Țările-Războaielor şi Statele-Păcii par să existe dintotdeauna în lume, dinainte de toate timpurile. Țările Războaielor, în care te naști soldat, înveți să te bați de când înveți să mergi și e obligatoriu să porți armă, o armă fabricată în Statele Păcii.


Nama şi Oldo, doi copii, victime şi totodată supravieţuitori ai ultimului dintre ultimele războaie, se întâlnesc pe ruinele unui oraş, îşi spun poveştile de viaţă şi, din joacă, încep un plan de schimbare a regulilor jocului, într-o societate cu prea puţină magie și echitate pentru un copil.

La acest proiect participă zece studenți ai Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, coordonați de către actrița și regizoarea Mirela Puia, care este și asistent de regie al spectacolului. Acestora li se alătură 12 tineri norvegieni de la Școala de Teatru Nordic Black Xpress, din Oslo. Yann Verburgh, autorul textului, a susținut la Timișoara un atelier destinat tinerilor actori implicați în coproducția româno-norvegiană. Printre temele abordate s-au numărat legătura dintre teatru și cinematografie, surse de inspirație pentru scenariști sau felul în care tehnologia modernă influențează artele spectacolului. Piesele sale sale sunt publicate, traduse și interpretate în mai multe limbi, citite la Comédie Française, difuzate la France Culture, distinse prin numeroase premii și granturi, și sunt adaptate în teatrul liric.

Distribuția norvegiană este alcătuită din Farqaleet Iqbal, Anna Trindade Eriksen, Khadeeja Ahmed, Hanna Ocide Kidula, Cesilie Geanina Jørgensen, Tobias Haile Furunes, Turid Rachel Bråthen, Mobeen Shayay Ahmed, Jules Akvama, Akram Khan Nasir, April Klarisse Notvik Kristiansen și Sunniva Motatiwa Gvegev Mathe, iar cea românească din Petar Adzic, Marius Caraiman, Alexandru Dulică, Ariana Harșani, Andrei Indricău, Cătălin Kopandi, Christine Manoilă, Roxana Mircea, Diana Nițu și Denisa Trică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.